News Flash:

Sa fim europeni!

12 Februarie 2009
1014 Vizualizari | 0 Comentarii
Emilian Marcu
N-a fost destul ca, pentru a deveni europeni cu acte in regula, am dat de pomana principalele bogatii ale tarii, ramanand mai saraci ca niciodata. Acum, Europa - aceasta entitate artificiala zamislita in laboratoarele apusene, despre care umbla tot mai serioase zvonuri ca nu s-ar simti deloc bine - ne impune si ce sa mancam, si cum sa ne purtam, ba chiar si cum sa gandim.

Pentru ca, intelegem, obiceiurile noastre alimentare nu corespund defel standardelor, iar felul nostru de a gandi e, ce mai, periculos pur si simplu.

Pana deunazi, badea Vasile si matusa Ileana, care aveau in batatura cateva gaini si o vaca, intretinute doar ei stiu cu cata greutate, puteau sa mearga la targ cu o legatura cu oua, o bucata de branza si o oala cu smantana, din vanzarea carora se alegeau cu vreo cativa lei. Iata insa ca vremurile acelea au apus. Ca sa-si valorifice astazi la oras saracia, badea Vasile si matusa Ileana ar trebui sa-si cumpere utilaje de ambalat si etichetat produsele. Altfel nu mai au ce cauta in piete. Tot ce se poate ca aceste costisitoare reguli sanitare, gratie carora oraseanul nu mai are habar ce cumpara, sa aiba si partea lor de bine. Dar rezultatul aplicarii lor stricte va fi devastator pentru tarani, incapabili sa le urmeze. Cat despre oraseni, asemenea reglementari ii vor transforma negresit in clienti fideli ai market-urilor, unde - impecabil ambalate si etichetate - branza si smantana mustesc de otravuri de sinteza. Ceea ce, probabil, se si urmareste.

Europa ne mai instruieste ca mult-putina noastra gandire e prin traditie stramba, fiindca discrimineaza. Ar fi timpul, deci, sa renuntam la toate reperele noastre intelectuale si morale, in virtutea carora reactionam in fata realitatii, si sa imbratisam altele, mai elastice. Noi credeam, de pilda, ca binele si raul sunt antinomii, cum antinomii ni se pareau inteligenta si prostia. Ei bine, nu e asa. Nu mai e asa. In masura in care discrimineaza, binele poate fi - suntem indrumati a conveni - o forma grava a raului, iar inteligenta - o varianta periculoasa a prostiei. Ne inchipuiam, in sublima-ne ignoranta, ca, bunaoara, homosexualitatea este o suferinta a instinctului de perpetuare a speciei si ca ar trebui tratata ca atare. Am aflat insa ca eram victimele unei impardonabile prejudecati, tratand drept anomalie ceea ce nu era decat expresia fara cusur a normalitatii.

Daca voi fi priceput bine, a gandi europeneste, adica nediscriminatoriu, va sa zica a admite in cadrele firescului toate categoriile de comportamente umane aflate de cand lumea in minoritate. Numai ca atunci s-ar cuveni sa acceptam si ca hotia - pedepsita de legile majoritatii si, in consecinta, discriminata - ar trebui sa fie privita ca o manifestare a normalitatii. La urma urmelor, toate categoriile de pacate si insuficiente omenesti ar putea fi beneficiarele gandirii fara discriminare. Criminalul n-ar mai fi criminal, ci un om ca toti ceilalti, banditul ar deveni o persoana absolut onorabila, bucurandu-se de drepturile conferite pana acum numai persoanelor cu adevarat onorabile.

Spre a-si incununa originala conceptie despre om, Europa s-ar cuveni, in atotputernicia ei, sa decreteze si egalitatea in drepturi a prostiei cu inteligenta mijlocie, Cu toate consecintele intelectuale si institutionale pe care o asemenea dispozitie le-ar presupune. Abia atunci ar fi inlaturata si ultima (ma tem ca si cea mai grava) discriminare a omului de catre om.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

europa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1356 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024205 (s)