News Flash:

Sa traiti... cum votati !

13 Noiembrie 2008
840 Vizualizari | 0 Comentarii
Sa traiti cum votati
In aceasta campanie electorala, poate una dintre cele mai dure din cate s-au pomenit in Romania, sarabanda promisiunilor a inceput sa curga mai ceva decat marile inundatii din vara ce abia a trecut. Inundatiile au trecut, dar ranile si dezastrele lasate sunt inca la vedere. Poate ca si aceasta tema va fi una de mare actualitate, emotional vorbind. Da bine la alegatorul care si asa este de-a dreptul bulversat. Rauri de lapte si faguri grei de miere alearga, in sus si in jos, pe toate meleagurile patriei atat de colindata in aceasta perioada de turism electoral. Si ca spectacolul sa fie complet, totul va putea fi urmarit pe calculatorul primit prin programul: pentru fiecare elev un calculator. Ma si intreb ce vor face cu atatea calculatoare cei care au 7-8 opt copii de varsta scolara in casa si mai ales aceia care inca nu au curent electric in casa? Ei nu vor face parte oare din acest program? Vor fi discriminati? E posibil orice. A promite nu e cel mai greu lucru, ci a te tine de cuvant e mai greu. Dar cine va mai da socoteala cuiva dupa ce si-a vazut sacii in caruta, cum se spune, si voturile pro in urna? Se si spune cum ca: desteptul promite si prostul spera pana la calendele grecesti sau, si mai aproape, pana la urmatoarea campanie electorala. Salariatii, bugetarii desigur, cati vor mai fi fiind, de la o zi la alta, sunt de-a dreptul speriati cu cresterea mareata a salariilor. Nici nu mai stiu ce sa faca si cum sa faca sa-si plaseze banii promisi. Seara se culca cu un procent de crestere, a doua zi se trezesc si afla de alt procent. Pensionarii, bazinul cel mai sigur de voturi, dupa ani si ani de munca, dar si de contributii la fondul de pensii, nici nu vor mai sti ce sa faca in timpul lor liber. Vor sta in sezlonguri si se vor legana si echipe de candidati si apoi de alesi, le vor bate discret la usa, aducandu-le mancare proaspata preparata la marile bucatarii de partid. Medicamentele, de mare necesitate, vor fi aduse cu maxima promptitudine de medicii (bine salarizati) si de asistentele zambind de fericire si de implinire materiala. Pana si vacile in grajduri, ascultand muzica simfonica, dar si manelele candidatilor, vor da atata lapte ca nici nu vor mai dovedi aparatele de muls sa-si faca treaba si laptele va curge rauri, rauri, gata sa produca alte mari inundatii peste intreaga Romanie. Goarnele si lautarii de partid vor suna fara intrerupere, indemnand populatia sa-l voteze pe cel mai bun, care, nu-i asa, este candidatul propus de ei. Dar inainte de aceste mari minuni cu care se vor procopsi bieti (nu betii) alegatori, in Romania au inceput sa curga rauri de pumni si de picioare (forme concrete de manifestare strict partinica). In acest timp oamenii normali, alegatorii adica, ii privesc si ii asculta si isi amintesc de alte promisiuni facute in celelalte campanii electorale si zambesc amar. Pana si zicerea: Sa traiti bine! a capatat un alt inteles. Sa traiti?... Bine!!! Este mai mult o amenintare decat o urare. Acum cred ca ar fi necesara o alta urare: Sa traiti... cum votati!, pentru ca aceasta este mult mai importanta decat cealalta. Aud foarte multa lume ca nu va merge la vot. Indraznesc sa spun ca este o decizie cel putin gresita, daca nu si mai grav. Faptul ca ramanem pasivi nu schimba cu nimic situatia, ba chiar o agraveaza. Votul fiecaruia, dat cu multa responsabilitate, de aceasta data poate schimba radical situatia din Romania. Si atunci vom putea spune: Sa traim... cum votam!
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1487 (s) | 21 queries | Mysql time :0.034979 (s)