News Flash:

Saizeci de milioane lei arse de copii

17 Octombrie 2005
1203 Vizualizari | 0 Comentarii
•Incendiul a fost provocat de minori care se jucau cu chibriturile in apropierea unor stoguri de paie si lucerna

Un incendiu de proportii a avut loc in urma cu doua zile in comuna ieseana Ruginoasa, din apropierea municipiului Pascani, dupa ce mai multi copii s-au jucat cu chibriturile in apropierea fanarului. Agentii de politie au fost sesizati de cetatenii din comuna despre faptul ca la locuinta lui Costel Amariei a izbucnit un incendiu puternic, fiind necesara interventia pompierilor militari. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din municipiul Pascani, care au stabilit ca incendiul cuprinsese un fanar plin cu lucerna, precum si alte trei stoguri de fan si paie din gospodaria barbatului. In scurt timp, focul s-a extins si la trei stoguri de fan si paie din curtea invecinata apartinand Vioricai Florea. Pompierii militari au reusit sa stinga incendiul, in care au ars aproximativ 25 tone furaje din ambele gospodarii, pagubele fiind evaluate la 60 milioane lei (6.000 RON). Din primele verificari efectuate de politisti a rezultat ca focul a fost cauzat de neglijenta in supravegherea copiilor, la locuinta Vioricai Florea existand 8 minori cu varste cuprinse intre 4 si 13 ani. Doi dintre acestia s-au jucat in zona in care a izbucnit incendiul. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a produs incendiul, urmand a fi intocmit un dosar penal.
(C.E.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018973 (s)

loading...