News Flash:

Salariatii de la Tepro ies, din nou, in strada

14 Septembrie 1999
1265 Vizualizari | 0 Comentarii
•Miine, aproximativ 1.000 de tepristi vor manifesta in Piata Palatului

Miercuri, 15 septembrie, Sindicatul Liber Tepro va organiza un miting de protest la care si-a anuntat participarea aproximativ 1.000 de salariati. Manifestarea se va desfasura in Piata Palatului intre orele 14,30 - 17,00.
Cu aceasta ocazie, salariatii societatii Tepro vor adresa mesaje presedintelui Emil Constantinescu si premierului Radu Vasile privind: "Nerespectarea de catre SC Tepro SA a prevederilor Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, adoptata si proclamata de Adunarea Generala ONU, si care a fost semnata si de Romania; Nerespectarea Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de Romania; Nerespectarea Constitutiei Romaniei".
De asemenea, salariatii de la Tepro isi vor exprima nemultumirile impotriva "organelor abilitate, care au refuzat anularea contractului de vinzare-cumparare cu firma ceha. Licitatia care a avut ca obiect vinzarea a 50,99 la suta din actiunile detinute de FPS la Tepro a fost in totalitate viciata si ilegala, fapt dovedit si de Corpul de Control al Guvernului; vor inainta un protest si Parchetului de pe linga Curtea de Apel Iasi, care a refuzat continuarea dosarelor penale in care este implicat directorul Andreiu Catoiu".

Conducerea Tepro nu recunoaste drepturile sindicatului

In urma cu doua luni, mai exact pe 19 iulie, Judecatoria Iasi a admis cererea formulata de Sindicatul Liber Tepro prin care s-a modificat componenta membrilor Biroului executiv al sindicatului. In ciuda acestei hotariri, ramase definitive, conducerea societatii Tepro nu a permis membrilor Biroului executiv al sindicatului sa-si desfasoare activitatea sindicala. Ultima incercare a CNS "Cartel Alfa" - filiala Iasi, de la sfirsitul lunii august, de a media conflictul dintre patronat si sindicat s-a soldat cu esec.
Potrivit opiniei liderilor de sindicat, conducerea societatii Tepro SA se face vinovata de incalcarea Legii nr.54/1991, care reglementeaza activitatea sindicatelor, articolele 10, 28, 29 si 30.
Articolul 10 precizeaza: "Membrilor organelor de conducere alese ale sindicatelor li se asigura protectia legii contra oricaror forme de conditionare, constringere sau limitare a exercitarii functiilor lor". Articolul 29 prevede: "Consiliile de administratie ale unitatilor au obligatia de a invita delegatii alesi ai sindicatelor sa participe in consiliile de administratie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social si cultural". De asemenea, in scopul "apararii intereselor sociale ale membrilor, sindicatele au dreptul de a primi informatiile necesare pentru negocierea contractului colectiv de munca, precum si cele privind constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca, protectia muncii si utilitatilor sociale, asigurarilor si protectiei sociale".
In acceptiunea liderului CNS Cartel Alfa - filiala Iasi, Ioan Albu, "aceste prevederi sint incalcate cu buna stiinta de directorul Catoiu, fapt pentru care sindicatul liber de la Tepro SA il va actiona in justitie. Directorul Catoiu practic sfideaza legile tarii".
MD
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2548 (s) | 22 queries | Mysql time :0.097589 (s)