News Flash:

Salarii cu 25 la suta reduse pe concediu pentru profesori

9 Iulie 2010
2958 Vizualizari | 7 Comentarii
Inca o lovitura dura pentru cele peste 12 mii de cadre didactice si angajati din invatamantul preuniversitar iesean. Acestia vor primi doar doua treimi din lefurile pe concediu, conform anuntului facut de ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), Daniel Funeriu. Sindicatele din invatamant sunt total impotriva acestei decizii pe care o considera abuziva si care incalca legislatia, considerand ca aceasta taiere se face retroactiv, deoarece majoritatea profesorilor a intrat în vacanta înca din 5 iunie 2010. Astfel, un dascal care are gradul I si un salariu de aproximativ 1.300 de lei ar trebui sa primeasca aproape 4.000 de lei în mana pentru trei luni de concediu, asa cum prevede Codul muncii, iar luna aceasta va primi doar aproximativ 2.800 in urma aplicarii reducerii cu 25 la suta. "Este o masura sadica luata de ministrul Funeriu si care incalca legislatia in vigoare fara sa aiba nici o justificare juridica si nu tine cont de normele legislative din invatamant. Acest lucru demonstreaza, inca o data, faptul ca in Romania legea a devenit o «fictiune» aflata la bunul plac al celor care detin vremelnic puterea. Reducerea salariilor pe concediu cu 25 la suta ne obliga sa facem toate demersurile firesti de a apela la instanta impotriva acestei decizii", a declarat Laviniu Lacusta, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP), filiala Iasi. De asemenea, pana in luna septembrie a acestui an, actuala conducere a Ministerului Educatiei a anuntat ca peste 10 mii de angajati ai invatamantului preuniversitar vor fi concediati.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

maria  | #114187
d-le Hutanu, cadrele did. nu au 3 luni concediu.au exact 62 de zile. pentru a nu se face confuzie si a nu da loc la speculatii ulterioare, am tinut sa fac aceasta precizare.trist e, ca ceea ce aratati in restul articolului, e real.
ieseanca  | #114207
oare de ce intotdeauna se pun scriu sumele maxime? un prof cu definitivat si fara vechime castiga lumar 900 lei (+/- 3 lei)....scadeti retinerea de 25% si vedeti cu cat trebuie sa traiasca acest profesor in urmatoarele lui, de concediu nici nu mai poate fi vorba!!!
matematicianul  | #114219
doua treimi este egal cu trei patrimi
prof  | #114225
Calculati si cam cu cat o sa mai ramana un profesor debutant in urma acestor diminuari si fara naveta care nu se mai deconteaza de ceva vreme...9 milioane fara 2 sau 3 milioane pe luna naveta(depinde unde ai post...)si deci putem trai sanatosi nu? E jale ... dar ce putem face ...iata la ISJ '' vin ai nostri...pleaca ai nostri...noi ramanem tot asa...''( scuze nu am vut sa jicnesc pe nimeni) doar ca dupa 16 ani de scoala si atatea examene, cinci ani de naveta si o rata destul de mare o sa am 5 milioane salar....deci ''SA TRAIAM BINE''daca se mai cheama ca traim...Incurajati educatia dragi guvernanti...ca doar elevii nostri pot invata despre Herodot si despre papadie si de pe google ....asa presedinte, asa guvernanti asa inspectori( slava domnului ca de unul am scapat) asa tara...........
irina  | #114243
Domnule "prof", eu nu sunt "profa" dar mi-a placut la nebunie gramatica limbii romane, astfel ca pot sa va informez ca se scrie corect "jignesc" in loc de "jicnesc" si "salariu" in loc de "salar".
E trist ca nici profesorii nu mai stiu sa scrie corect romaneste, ce pretentii sa mai avem de la absolventi? Nu am mai intalnit din pacate decat foarte putine persoane care au absolvit dupa '89, care sa stie sa aseze cratima acolo unde trebuie si sa scrie caligrafic.
Ar trebui pornita o dezbatere pe tema asta. Ce nevoie mai avem practic sa invatam, sa mergem la scoala in conditiile in care peste tot se promoveaza conceptia potrivit careia "scoala vietii" e mai importanta decat scoala in sine, etc. Ce nevoie mai ai sa scrii corect romaneste? Profesorii sunt "nemotivati", etc. Este un lant al slabiciunilor din pacate. TRIST
vaska  | #114247
asa va trebuie, fraierilor !!! daca ati fi facut greva asa cum se face si nu ati fi dansat " pinguinul " acu' erati luati in seama si nu tratati la " si altele " !!!
teodora  | #114252
dar de ce profesorii au concediu platit de 62 de zile????
Si eu am facut facultate...si eu am responsabilitati si eu am un plan de facut si cel mai important in primul rand eu sunt platita in functie de performanta
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4352 (s) | 24 queries | Mysql time :0.310253 (s)