News Flash:

Salariul minim ramane la 600 lei

24 Decembrie 2009
1222 Vizualizari | 0 Comentarii
Salariul minim pe economie pentru anul viitor va ramane in proiectul de buget la nivelul de 600 lei si ar putea fi majorat abia din semestrul II, dar conditionat de evolutia economiei, in timp ce pentru bugetari prima treapta de salarizare va fi limitata la 705 lei, nivel inclus in legea unitara. "Salariul minim pe economie luat in considerare in proiectul de buget pentru 2010 este de 600 lei si va ramane la acest nivel. Pentru bugetari, prima treapta de salarizare va fi 705 lei", a declarat, miercuri, ministrul desemnat al Muncii, Mihai Seitan. Surse oficiale au declarat totodata ca o eventuala majorare a salariului minim pe economie este luata in calcul abia din semestrul II al anului viitor, dar conditionat de evolutia economiei in primele sase luni. Legea de salarizare unitara in sectorul bugetar, care va fi aplicata incepand cu 1 ianuarie 2010, stabileste ca valoarea coeficientului de ierarhizare in functie de care sunt calculate salariile bugetarilor este de 705 lei pentru anul 2010, iar cresterea acestui coeficient dupa anul 2010 va fi conditionata de reducerea numarului de angajati. Legea mai stabileste ca, in anul 2010, salariile bugetarilor vor fi majorate numai in cazul remuneratiilor care au un nivel mai mic de 705 lei/luna si fara a depasi aceasta valoare. Sindicatele au anuntat, dupa discutiile avute miercuri cu reprezentantii Ministerului Finantelor, ca sunt nemultumite de proiectul de buget pe 2010, precizand ca acesta este construit pe un salariu minim de 600 lei care va duce la discirminari intre sectorul public si cel privat si anuntand miscari de strada anul viitor. Liderii sindicali au spus ca nu este normal sa existe doua salarii minime pe economie, 600 si 705 lei, subliniind ca aceasta discriminare va accentua dezechilibrele economice. Confederatiile sindicale au solicitat Ministerului Muncii, in luna octombrie, ca salariul minim pe economie sa fie majorat de la 600 lei la 705 lei incepand cu 1 ianuarie 2010, atat pentru sectorul bugetar, cat si pentru cel privat. Sindicalistii cereau ca hotararea de guvern privind salariul minim sa fie adoptata de Executiv pana la sfarsitul lunii noiembrie. Patronatele au sustinut insa ca acceptarea majorarii salariului minim la 705 lei fara corectii la Contractul Colectiv de Munca ar fi un gest iresponsabil si au propus cresterea salariului la 650 lei din 1 ianuarie 2010 si "discutarea" majorarii la 705 lei din 1 iulie 2010, in functie de evolutia economica. Presedintele UGIR 1903, Cezar Coraci, a declarat atunci, dupa negocierile de la Ministerul Muncii, ca au inaintat o propunere privind inghetarea salariului minim pentru primele sase luni la nivelul de 650 lei, intrucat majorarea la 705 lei ar presupune concedieri masive, mai ale in contextul in care accizele si pretul la energie urmeaza sa creasca, iar Romania este departe de a iesi din criza.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1431 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025480 (s)