Culinar

Salată în straturi

Publicat: 20 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Salată în straturi

O minunată salată, uşor de preparat:

Ingrediente: 6 ouă • 5 cartofi medii • 4 morcovi • 200 g ton la conservă • sare • 1 legătură ceapă verde • 100 g caşcaval tare.

Pentru maioneză: 1 gălbenuş fiert • 1 gălbenuş crud • 200 ml ulei • 1 linguriţă muştar • 1 linguriţă suc de lămâie • 1 vârf linguriţă sare.

Prepară mai întâi maioneza după cum urmează: mărunţeşte cu o furculiţă gălbenuşul fiert, apoi freacă-l cu muştarul cu ajutorul dosului unei linguri de lemn. Încorporează apoi gălbenuşul crud. Adaugă treptat uleiul, turnând câte puţin, în fir subţire şi amestecând continuu. Când amestecul se mai îngroaşă, pune sarea şi, treptat, zeama de lămâie.

Pune maioneza într-un poş, ca să ornezi mai uşor fiecare strat. Fierbe ouăle 10 minute, iar după ce se răcesc, descojeşte-le şi scoate gălbenuşurile deoparte. Apoi dă bucăţile de albuş şi gălbenuşurile prin răzătoare. Fierbe morcovii şi cartofii în coajă. După ce s-au răcit, curăţă-i şi dă-i prin răzătoare. Pe un platou, pune inelul de la o formă de tort şi formează straturi în următoarea ordine: cartofi, morcovi, albuşuri, ton, ceapă verde, caşcaval ras, gălbenuşuri. Pune maioneză cu poşul, în fir subţire, după primele trei straturi, iar la final – caşcaval. Scoate inelul metalic şi decorează salata la fel ca în imagine.

Adauga un comentariu