News Flash:

Salavastru reia ideea termopanizarii

28 Aprilie 2005
788 Vizualizari | 0 Comentarii
Seful Corpului de control al prefectului, Valerian Salavastru, a reluat unul dintre proiectele lansate de PNL in timpul campaniei electorale la alegerile locale. Asemenea lui Leonardo Da Vinci, Salavastru si-a dat seama ca prefectura este deja prea putin pentru competentele sale, astfel incat problemele municipalitatii au intrat in atentia sa. Astfel, acesta sustine ca Agentia Nationala pentru Conservarea Energiei si-a manifestat sustinerea fata de proiectul liberal de a monta geamuri de tip termopan la cele mai multe dintre locuintele municipiului Iasi. Mai mult, acesta sustine ca exista un program al USAID - Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala, program de finantare al Departamentului de stat al Statelor Unite, care ar putea finanta astfel de proiecte pentru asociatiile de proprietari. "Pentru a beneficia de o astfel de finantare este necesar ca asociatiile de proprietari sa aiba in administrare cel putin o suta de apartamente, iar cea mai mare parte a acestora sa fie conectate la reteaua de alimentare cu energie termica a CET Iasi SA", a precizat ieri Salavastru. Acesta a mai spus ca asteapta propunerile de colaborare din partea asociatiilor de proprietari chiar la biroul sau din Casa Patrata, dovedind astfel ca problemele prefecturii iesene pot trece pe un loc secund.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1425 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024413 (s)