News Flash:

Salba de medalii pentru sportivii de la Scorpions

20 Octombrie 2004
1166 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sapte sportivi de la Clubul Gip Security Scorpions au luat medalii la Campionatul National de full - contact kick boxing, disputat la Arad •Sebastian Ciobanu si Corina Carlescu au obtinut medaliile de aur la intrecerea aradeana •Antrenorul luptatorilor ieseni este Mihai Constantin Clubul Gip Security Scorpions a deplasat la Campionatul National de full-contact de la Arad o delegatie alcatuita din noua sportivi. Dintre acestia, nu mai putin de sapte au revenit la Iasi cu medaliile stralucind la gat. Din cei aproape 250 de luptatori care s-au duelat la Arad, sportivii ieseni au dominat categoriile 67 si 52 de kilograme. Astfel, Sebastian Ciobanu s-a impus la categoria de 67 kilograme, devenind campion national, la fel ca si Corina Carlescu, la categoria 52 kilograme, obisnuita insa cu podiumurile de premiere. In afara celor doi medaliati cu aur, au mai obtinut clasari pe podium Adina Cocieru, argint la categoria 65 kilograme, dar si Gabriel Popa, Gabriel Ismana, Mihai Stratia si Alexandru Alexa, toti patru medaliati cu bronz. Antrenorul celor sapte sportivi este Mihai Constantin, care s-a declarat multumit de rezultatele obtinute de elevii sai, desi performanta din acest an este sub cea de sezonul trecut. "Nu pot spune ca sunt foarte multumit de rezultatele pe care le-am obtinut la Arad, pentru ca sezonul trecut ne-am clasat pe locul intai. Totusi, am muncit mult pentru aceste succese si efortul nostru merita sa fi rasplatit la aceste Campionate Nationale. Am incredere ca si pe viitor vom reusi sa scoatem campioni pe banda rulanta, asa cum am facut-o si pana acum", a spus Constantin Mihai. Dupa intrecerile de la Arad, sportivii de la clubul Gip Security Scorpions au demarat pregatirile pentru Campionatul National de box thailandez, programat sa debuteze pe 27 noiembrie la Galati. Spre deosebire de competitia de full-contact, la Galati vor fi permise si loviturile mai dure, cum ar fi cele de genunchi. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020193 (s)