Actualitate

Salman Khan și Iulia Vântur, împreună pe aceeași scenă. Ce gest neașteptat a făcut celebrul actor

Publicat: 25 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Salman Khan și Iulia Vântur împreună pe aceeași scenă. Ce gest neașteptat a făcut celebrul actor
Salman Khan și Iulia Vântur formează un cuplu de aproape zece ani

Salman Khan și Iulia Vântur formează un cuplu de mai mulți ani, însă fosta prezentatoare TV a fost mereu discretă cu privire la iubitul ei. În 2021, fosta prezentatoare TV a petrecut mai mult timp în România, astfel că presa a speculat că cei doi nu mai formează un cuplu. Și totuși, Iulia Vântur a revenit în India, ea fiind văzută în compania lui Salman Khan la mai multe evenimente.

În urmă cu mai mulți ani, Iulia Vântur șoca pe toată lumea cu decizia ei de a începe o nouă viață în India. Atunci, nu multă lume a văzut cu ochi buni plecare ei, însă Iulia a demonstrat tuturor că a dat lovitura, iar cariera ei este pe zi ce trece mai înfloritoare. În plus, lucrurile nu sunt doar lapte și miere din puncte de vedere profesional, ci și personal. Astfel, de aproape zece ani, vedeta româncă trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu celebrul actor de la Bollywood.

Salman Khan și Iulia Vântur, împreună pe aceeași scenă

Recent, Salman Khan și Iulia Vântur au urcat pentru prima dată pe aceeași scenă. Astfel, Iulia a cântat, iar starul indian a dansat, însă cu o altă femeie și totul s-a petrecut sub privirile blondinei. Se pare, însă, că acest lucru nu a fost pe placul fanilor blondinei. Iulia Vântur a lansat recent piesa „Main Chala”, o melodie de dragoste care a prins la public. De asemenea, videoclipul piesei este unul special, căci în el joacă Salman Khan, partenerul ei de viață, şi actriţa Pragya Jaiswal. Melodia a fost lansată pe 22 ianuarie și în doar 24 de orie a depășit 20 de milioane de vizualizări.

În urmă cu puțin timp, ea a fost invitată să performeze pe scena de la „Big Boss”, varianta indiană a show-ului „Big Brother”. În platou, alături de ea, s-a aflat și nimeni altul decât Salman Khan, cei doi fiind pentru prima oară împreună pe aceeași scenă. Starul indian a rugat-o pe Iulia Vântur să spună cât mai multe despre piesa „Main Chala”, iar aceasta a început să vorbească despre partenera lui din videoclip, Pragya, care imediat a urcat pe scenă.

A urmat un scurt moment în care cei doi iubiți s-au tachinat, iar Iulia a încheiat totul printr-o rugăminte specială: i-a pus pe cei doi actori să danseze împreună, la fel ca în videoclip.

Fanii au fost dezamăgiți de gestul lui Salman Khan

Dansul lui Salman Khan cu Pragya a apărut la scurt timp pe internet, iar fanii au reacționat în secțiunea de comentarii. De precizat că momentul s-a viralizat pe internet.

„Iulia era o vedetă în țara ei… o să se trezească la realitate, după ce o să o lase Salman Khan. Dacă într-adevăr ar fi iubit-o… ar fi spus că ea este iubita lui. Iulia, îți irosești tinerețea, frumusețea, sentimentele. Du-te înapoi în țara ta, acolo unde ești apreciată și respectată / Iulia are o voce matură și se vede că-i place să cânte piese de dragoste / Melodia este incredibilă…prima dată când Iulia și Salman Khan sunt pe aceeași scenă… amândoi arată atât de bine”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Iulia Vântur este pe val în India

După cum se poate vedea, cariera Iuliei Vântur este în plină ascensiune. Recent, frumoasa româncă a bătut un record cu 125 de milioane de vizualizări pe YouTube, cântând hit-ul indian „Seeti Maar”, care face parte din coloana sonoră a filmului „Radhe” în distribuția căruia este și Salman Khan.

„Toată experiența mea muzicală în India a fost o surpriză plăcută, a fost mâna destinului, nu am niciun dubiu. Așa a fost și cu piesa «Seeti Maar», și cu piesa «Zoom Zoom», amândouă de pe coalana sonoră a filmului «Radhe». Sunt recunoscătoare că oamenii din India m-au acceptat, că anumiți oameni din industrie au crezut în mine, în vocea mea, au văzut pontențial și mi-au oferit oportunitatea de a mă bucura de un dar atât de frumos: muzica”, a dezvăluit vedeta din România.

În altă ordine de idei, Salman Khan și Iulia Vântur formează un cuplu foarte frumos, iar relația lor a evoluat și din punct de vedere profesional.

Cătălin Zmărăndescu, făcut praf de fiul lui!

Adauga un comentariu