News Flash:

Salt ratat la beregata

25 Decembrie 2005
1046 Vizualizari | 0 Comentarii
I-ati vazut, desigur, si dumneavoastra. Dupa toate loviturile pe sub masa, dupa toti ghiontii indesati la coaste si plex, dupa schimburi de amabilitati incarcate de ura mocnita, mai de voie, mai de nevoie, careul de lideri ai PSD s-a hotarat sa refaca, fie si temporar, unitatea de monolit. Iliescu, Geoana, Nastase si Mitrea, grupati in clasicul stil "fotografie de familie", au aparut in fata natiunii cu scopul declarat de a balacari cu nadejde echipa portocalie.
Foarte adevarat ca si portocaliii s-au aratat mesteri in gafe, tragandu-si cu stangu-n dreptul pana la invinetirea gleznelor. Cu toate astea, e prima data cand unele greseli ale puterii, desi greseli vizibile fara ajutorul instrumentelor optice de marit, nu s-au dovedit suficiente pentru schimbarea raportului de forte.
Dupa un an greu, cu sapte valuri de inundatii, cu scumpiri peste limitele prognozate, cu scandaluri de prim-plan sau de culise, cu nerespectari de promisiuni si cu balbaieli in planul comunicarii, "cel mai bun guvern" de dupa '89 rezista pe baricade.
E drept ca doar unii dintre membrii echipei Tariceanu au cumulat bile albe in timpul anului 2005. E la fel de drept ca, paradoxal, chiar cativa dintre acestia unii nu mai sunt ministri in momentul de fata. Cu toate acestea, aerul pare mai respirabil, miasmele fetide s-au mai retras catre zonele de margine si, nu in ultimul rand, un prim-ministru in exercitiu si-a cerut scuze pentru o prostie debitata cu nonsalanta acum cateva luni bune.
Revenind la cei patru lideri PSD si la iesirea lor la razboi in preajma sarbatorilor Craciunului, am cautat sa trec peste propria-mi perceptie si sa aflu parerea unor persoane implicate undeva in liniile secunde ale ambelor tabere. Va marturisesc, am avut cu aceasta ocazie parte de o surpriza. Daca raspunsurile venite dinspre zona portocalie erau rezervate si, in general, previzibile, lasand senzatia de optimism temperat si durere-n cot, nu la fel de previzibil a fost si raspunsul venit de la o cunostinta de a mea aflata in cealalta barca. "Cand sunt infometati, lupii se strang in haita. Dupa aia, au tot timpul sa se rupa iar intre ei."
Un raspuns plastic, nu-i asa?
Mi-as permite insa sa adaug: e adevarat ca lupii flamanzi se strang in haita si sar la beregata. Acum insa, inainte de acest Craciun, saltul lor la beregata a fost un salt ratat.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1792 (s) | 22 queries | Mysql time :0.047288 (s)