Economic Local

Salubris SA cumpără un sistem de pulverizare a vaporilor de apă! Contractul a fost semnat pentru suma de 295.000 euro

Publicat: 20 iul. 2020
Salubris SA cumpără un sistem de pulverizare a vaporilor de apă, în cadrul unui contract în valoare de 295.000 euro
Salubris SA cumpără un sistem de pulverizare a vaporilor de apă

Salubris SA cumpără un sistem de pulverizare a vaporilor de apă. Sistemul și autospeciala de transport costă aproximativ 295.000 euro, fără TVA. Contractul a fost semnat cu o societate din București. Firma câștigătoare a trebuit să demonstreze că poate interveni rapid prin echipaje mobile. Achiziția are ca obiectiv reducerea poluării din cartierele de pe raza municipiului Iași

Salubris SA cumpără un sistem de pulverizare a vaporilor de apă. Recent, firma de salubritate a primăriei a finalizat o licitație pentru achiziția unei autospeciale de transport containere și a două sisteme pentru pulverizarea vaporilor de apă. Prin această achiziție se dorește reducerea poluării în Iași. Contractul a fost semnat cu societatea Grădinariu Import Export SRL, din București, unic ofertant în cadrul procedurii. Valoarea finală a acestuia a ajuns la 1.409.000 lei, fără TVA, aproximativ 295.000 euro. Societatea este deținută de doi asociați: Andrei Călin Grădinariu și Radu Grădinariu. În 2019, firma cu obiect de activitate „comerț cu alte autovehicule” a înregistrat o cifră de afaceri de 210,4 milioane lei, profit de 16,9 milioane lei, datorii de 68,1 milioane lei, cu 49 angajați.

Firma de salubritate a cerut prin contract ca ofertantul să aibă echipaje mobile pentru intervenție

Salubris SA a cerut ca participanții la procedură să aibă echipaje de intervenții în cazul în care autospeciala de transport prezintă defecțiuni.

„Ofertantul trebuie să dețină unitate service omologată RAR, precum și minimum patru echipaje mobile pentru intervenție în maximum 24 de ore de la notificare. În cazul în care nu deține service agreat sau contract de service cu un operator agreat din municipiul Iași, ofertantul va prezenta un angajament prin care se obligă să asigure și să suporte toate cheltuielile aferente transportului autovehiculului și/sau echipamentului ofertat (șofer, carburant, adblue, rovigneta etc.) tur-retur, în perioada de garanție, din Iași până în localitatea unde deține service agreat sau are contract cu un operator agreat”, se arată în caietul de sarcini.

Salubris SA vrea să modifice și modul de transport al deșeurilor prin utilizarea unui sistem de translație

Pentru reducerea poluării, Salubris SA a organizat altă licitație privind achiziționarea unui sistem de translație a deșeurilor. Procedura are o prevedere bugetară de 600.000 lei, fără TVA, aproape 130.000 euro. Prin această achiziție, Salubris vrea să micșoreze timpii de transport al deșeurilor spre groapa de gunoi Țuțora. La procedură s-a prezentat o singură societate: CTE Solution – Utilaje Specializate SRL, din județul Ilfov. Sistemul de translație va fi folosit în cartierele Păcurari, Dacia, Canta, Alexandru cel Bun și Copou. Autogunoierele nu vor mai traversa orașul spre depozitul ecologic, ceea ce înseamnă patru ore doar pe drum, dus-întors. Sistemul are rolul să preia deșeurile descărcate din autogunoiere și să le transfere către camioane cu capacitate mare.





Comentarii
  • De fapt ce face acest utilaj?
    Pacaleste populatia si pacaleste aparatele de masura a gradului de poluare din Iasi deoarece particulele de praf din aer umezite se aseaza pe strazi si trotuare dar nu sunt aspirate si maturate strazile si trotuarele
    Cu aceasta suma de 1.409. 000 RON fara TVA se puteau cumpara 4 masini Karcher MC 130 ce costa 262.908, 96 RON (bucata) ce maturau strazile si trotuarele Iasului.
    Deci bani cheltuiti degeaba ca poluarea oricum nu se micsoreaza

  • Daraga iesene, afala ca este al doilea an in care gradul de poluare este aproape de limitele admise de UE. Statia Cantemir a avut in 2019 31 depasiri fata de 30 admise iar cea din Podul de Piatra 50.

  • Daraga iesene, afala ca este al doilea an in care gradul de poluare este aproape de limitele admise de UE. Statia Cantemir a avut in 2019 31 depasiri fata de 30 admise iar cea din Podul de Piatra 50.

Adauga un comentariu