Economic Local

Salubris SA închiriază buldozere cu 244 lei/ora! Contractul are o valoare de 76.000 de euro

Publicat: 23 oct. 2020
Salubris SA închiriază buldozere care vor fi folosite timp de 1.500 de ore
Firma de salubritate închiriază buldozere pentru activitatea de la depozitul ecologic Țuțora

Firma de salubritate închiriază minimum două buldozere pentru activitatea desfășurată la depozitul ecologic Țuțora. Firma care va livra utilajele va primi maximum 244 de lei pentru fiecare oră prestată. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic

Firma de salubritate a Primăriei Iași intenționează să încheie un contract de prestări servicii pentru închirierea a două buldozere. Salubris SA va organiza licitația pe data de 20.11.2020. Valoarea estimată a procedurii este de 367.250 lei, fără TVA, aproximativ 76.000 euro. Durata contractului este de maximum 12 luni. Trebuie asigurat un maximum de 1.500 ore de lucru cu utilajul. Astfel, pentru o singură oră, Salubris va achita 244 de lei. Utilajele vor fi folosite la depozitul ecologic Țuțora.

„Buldozerele se vor închiria cu personal deservant și carburant asigurat de către prestator. Prestatorul va asigura toate cheltuielile aferente funcționării în condiții optime a utilajelor. Buldozerele trebuie să fie în stare tehnică corespunzătoare, să aibă combustibil necesar unei funcționări normale de minimum 10 ore pe zi. Buldozerele, precum și personalul deservent aferent nu trebuie să părăsească zona de lucru fără înștiințarea și acordul prealabil al autorității contractante. Închirierea buldozerelor se va face în urma unor comenzi emise de către autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă va solicita închirierea buldozerelor numai în funcție de necesitățile curente ale acesteia. Prestatorul se obligă să asigure utilajele în termen de maximum 24 de ore de la solicitarea achizitorului. Buldozerele închiriate vor fi destinate unor lucrări ce nu pot fi executate de către autoritatea contractantă”, se arată în caietul de sarcini.

Salubris SA cumpără și un autoturism electric de 30.000 de euro

Firma de salubritate continuă programul anual de achiziții publice și cu o licitație privind achiziția unui autoturism electric. Procedura este programată pe data de 29.10.2020. Valoarea estimată a licitației este de 30.000 euro, fără TVA.

„Conform programului anual al achizițiilor pentru anul 2020 este necesară încheierea unui contract de achiziție publică pentru furnizarea unui autoturism electric prin programul RABLA 2020 pentru a beneficia de primele de casare, conform legislației în vigoare. Autoturismul va fi nou, fabricat în anul 2020. Produsele ofertate trebuie să fie omologate în conformitate cu standardele europene în vigoare la data lucrării și să dețină toate autorizațiile necesare punerii în funcțiune”, se arată în caietul de sarcini.

Firma de salubritate a cerut respectarea mai multor condiții tehnice. Conform caietului de sarcini, noul autoturism trebuie să aibă 5 locuri, masă proprie 1.550 kilograme, lungime – 4 metri, lățime – 1,7 metri, înălțime – 1,5 metri, motor electric, autonomie de 390 kilometri, ABS, limitator de viteză etc. Perioada de garanție va fi de minimum 3 ani/100.000 kilometri pentru caroserie, 3 ani/100.000 kilometri pentru grupul moto-propulsor, 8 ani/120.000 kilometri pentru baterie și minimum 3 ani pentru vopsea.





Adauga un comentariu