Stiri si curiozitati

Șampon fără sulfați: Cum să faci cea mai bună alegere

Publicat: 24 nov. 2021
sampoane fara sulfati
ampoanele fără sulfați sunt mult mai delicate cu scalpul și firul de păr

Pentru a alege șamponul de păr care să se potrivească perfect pentru tine trebuie să ții cont de mai multe aspecte.

Deoarece sulfații din produsele de îngrijire sunt un subiect controversat, este bine să știi când și de ce trebuie folosite șampoanele fără sulfați.

Astfel, foarte important este să știi ce rol au sulfații în șampon sau lipsa lor, cât de importante sunt șampoanele cât mai natural și care este tipul tău de păr.

sampoane fara sulfati

Șampon fără sulfați: Ce sunt și cum te ajută

Atunci când mergi să cumperi un șampon din comerț vei vedea că sunt mai multe tipuri de șampoane „fără sulfați”, „fără parabeni” sau „fără silicon”.

Deoarece există multe tipuri de păr, trebuie să știi exact în ce categorie te încadrezi și cum să-ți alegi produsele de îngrijire capilară în funcție de ingrediente.

Șampoanele care conțin sulfați te ajută să cureți extrem de eficient părul de impurități, sebum și reziduuri depuse de gelurile sau spuma folosite. Totuși ,acestea îți pot afecta scalpul și structura părului.

Șampoanele fără sulfați sunt mult mai delicate cu scalpul și firul de păr, însă trebuie să te asiguri că nu există alți detergenți ascunși în compoziție.

femeie care se spala pe apr

Sulfații sunt surfactanți duri ce se regăsesc în majoritatea produselor de curățare care fac spumă la contactul cu apa. Vorbim despre produse pentru ten gras sau acneic, paste de dinți, geluri de duș, săpunuri și șampoane.

Cei mai des folosiți sulfați în șampoane sunt SLS (sodiul lauryl sulfate), cel mai puternic agent degresant, și SLES (sodiul lauryl ether sulfate) care e mai puțin iritant.

Sulfații ajută la îndepărtarea grăsimile și impuritățile părului, dar și a uleiurilor naturale protectoare de la nivelul scalpului. În plus, aceștia afectează și structura keratinei și deshidratează firul de păr, după ce rolul lor de curățare a părului a fost îndeplinit. Foarte important este la câte șamponări apelezi și ce concentrație de surfactanți duri sunt în compoziția șamponului.

Folosirea excesivă a șampoanelor cu sulfați poate deveni rapid o problemă pentru piele și păr.

sampoane fara sulfati

Șamponul cu sulfați ajută la curățarea părului?

De obicei, persoanele cu păr gras sau cele care folosesc multe produse de styling pot apela la un șampon cu sulfați.

Șampoanele cu sulfați sunt concepute pentru curățarea părului și de aceea au o concentrație mare de sulfați care pot irita scalpul și pielea.

Persoanele care au un păr cu tendință de îngrășare din cauza șamponării excesive trebuie să țină cont de faptul că astfel crește producerea de sebum în exces de către glandele sebacee.

Persoanele care au un păr sănătos pot folosi fără probleme un șampon cu sulfați cu o concentrație minimă. Totuși, specialiștii în domeniu recomandă evitarea produsele cu acești compuși duri. Sulfații pot afecta scalpul și pielea din jur pentru că produsul e conceput doar pentru firul de păr.

Șampoanele fără sulfați sunt recomandate pentru părul uscat și foarte fin, părul vopsit și degradat în urma tratamentelor la salon. În plus, și persoanele care au părul creț și ondulat pot apela la astfel de șampoane. Șampoanele fără sulfați sunt foarte bune și pentru cei care suferă de eczeme, dermatite de contact, alergii, scalp iritat sau sensibil.

femeie care se spala pe apr





Adauga un comentariu