News Flash:

Sanctiuni la Parchet

15 Iulie 2004
821 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cursul zilei de astazi, Consiliul Suprem al Magistraturii va discuta despre situatia a noua magistrati din tara,care urmeaza sa fie sanctionati administrativ •Printre acestia se numara si procurorul criminalist Vasilii Pretula, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi •Acesta a fost implicat in cursul anului 2001 intr-un scandal de braconaj

Astazi, la Bucuresti, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) va discuta situatia a noua magistrati, patru judecatori si cinci procurori, pentru care au fost propuse sanctiuni administrative. Consiliul Superior al Magistraturii va trebui sa decida daca, in cauzele propuse de Ministerul Justitiei, a fost incalcata conditia bunei reputatii de care trebuie sa se bucure un magistrat, una din cerintele Legii de organizare judecatoreasca. Pe lista pe care Ministerul Justitiei a inaintat-o CSM se afla si numele procurorului criminalist Vasilii Pretula, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi. In acest moment, Pretula este in concediu si nu are cunostinta despre faptul ca numele sau se afla pe lista neagra a Ministerului Justitiei. "Acum aflu despre aceasta treaba. Nu am fost informat ca as mai fi avut probleme", a declarat ieri seara procurorul criminalist Vasilii Pretula. Este foarte probabil, insa, ca acesta sa mai aiba inca probleme din cursul anului 2001. In urma cu doua luni, procurorii ieseni au primit un control de la Bucuresti, in cadrul caruia au prezentat dosarele pe care le-au facut si solutiile pe care le-au dat in fiecare caz in parte. Mai mult, magistratii au fost analizati si in functie de calificativele pe care le-au obtinut. In cursul anului 2001, din cauza cercetarilor din Dosarul Capriorul, procurorul Vasilii Pretula a obtinut calificativul "satisfacator", cu toate ca numarul de cazuri solutionate au aratat ca activitatea acestuia a fost buna. Cand au venit la Iasi, procurorii din echipa de control au discutat si despre acest aspect.

Capriorul

Reamintim ca, in luna octombrie 2001, procurorul criminalist Vasilii Pretula a mers la vanatoare alaturi de avocatul Alfred Tapliuc si alte doua persoane. La plecare, autoturismul cu care se aflau acestia a fost controlat de politistii de frontiera, care au gasit un caprior mort. Pentru ca prin lege era interzisa vanatoarea de capriori, politistii de frontiera au intocmit dosar penal, sub acuzatia de braconaj. Cei patru au declarat, la acea vreme, ca atunci cand au impuscat capriorul animalul avea piciorul rupt. Ulterior, Dosarul Capriorul s-a aflat vreme de mai bine de un an pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acelasi timp, la Iasi, de instrumentarea acestui dosar s-a ocupat procurorul Adrian Idriceanu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel. La acea data au fost efectuate doua teste de catre medicii Directiei Sanitar Veterinare Iasi, care au concluzionat ca animalul era grav ranit la picioarele din spate, iar vanatorii au actionat curmandu-i suferinta. La data respectiva, cei patru vanatori suspectati de braconaj, procurorul criminalist Vasile Pretula, avocatul Alfred Tapliuc si colegii lor, Stelian Popa si Vasile Trofin, au invocat in apararea lor un vechi cod vanatoresc care le dadea dreptul sa curme viata unui animal ranit grav sau aflat in mare suferinta, desi acest fapt intra in contradictie cu respectarea Legii 103/1996 si a regulamentului si statutului Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Iasi.
Angela MAFTEI
Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1317 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013330 (s)