News Flash:

Sangele o problema fara rezolvare

31 Ianuarie 2000
728 Vizualizari | 0 Comentarii
•CASS trebuie sa achite 10 miliarde de lei pentru sangele furnizat de Centrul de Transfuzie •In decursul acestei luni nu s-a facut nici o comanda •Conducerea centrului asteapta o minune

Conform unei hotarari a Ministerului Sanatatii, casele de asigurari sociale de sanatate vor trebui sa achite contravaloarea sangelui furnizat de catre centrele de transfuzii. Desi conducerea Casei de Asigurari Iasi este de acord cu aceasta decizie, la ora actuala, in contul acesteia nu exista nici un leu. "Daca CNASS ne-ar trimite bani suficienti, am avea de unde sa platim si sangele", a declarat presedintele interimar al CJASS, Ionel Adrian.

Reamintim ca, in urma cu cateva luni, printr-un acord verbal, centrele de transfuzie au trecut de la Ministerul Sanatatii in subordinea caselor de asigurari, care nu au recunoscut aceasta decizie pana cand nu a aparut o baza legala. De atunci, de cand s-a pus si taxa pe sange, spitalele iesene au acumulat datorii de peste 10 miliarde de lei. Deoarece Casa de Asigurari de Sanatate nu are bani pentru a achita aceste restante, centrul iesean de recoltare poate fi inchis oricand.

Centrul de Transfuzie ar avea nevoie de 100 de milioane de lei lunar pentru a-si putea acoperi si salariile si inca 500 de milioane de lei pentru achizitionarea materialelor necesare. Spitalele trebuie sa achite, pentru o punga cu sange, de 400 de mililitri, un milion de lei; pentru o unitate (400 de mililitri) de concentrar eritrocitar cate 400.000 de lei; pentru o unitate de plasma congelata tot 400.000 de lei si inca alte milioane de lei pentru celelalte produse din sange. Pentru o fractura multipla, de exemplu, se cheltuie in jur de cinci milioane de lei, adica patru pungi a cate 400 de mililitri de sange.

"Noi avem de achitat trei miliarde de lei catre furnizorii de pungi si celelalte materiale. In luna ianuarie nu am facut nici o comanda, iar stocurile sunt pe sfarsite. Va trebui sa imprumutam bani sau sa luam pungi pe datorie", a declarat, ieri, directorul Centrului de Transfuzie Iasi, doctorul Daniela Ilcenco.

Conducerea centrului si sindicatul acestuia au cerut, de nenumarate ori, ajutor atat de la Ministerul Sanatatii, cat si de la Casa Nationala de Asigurari, insa niciodata nu au primit un raspuns. "La ora actuala, nu avem nici o cale de iesire din acest impas. Liderul de sindicat a fost plecat la Bucuresti si inca mai asteptam un raspuns de la Ministerul Sanatatii. In seara asta (duminica noaptea-n.r.) plec si eu la Centrul de Transfuzie Bucuresti, sa vad ce se mai poate face", a mai spus doctorul Ilcenco.

ionel adrian ministerul sanatatii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3066 (s) | 22 queries | Mysql time :0.097350 (s)