News Flash:

"Saptamana Educatiei Globale" este in plina desfasurare

20 Noiembrie 2001
1717 Vizualizari | 0 Comentarii
Arta de a fi tolerat

La Iasi, "Saptamana Educatiei Globale" se afla in plina desfasurare. Evenimentul, organizat de catre Ministerul Educatiei Nationale, prin Directia Generala a Activitatilor Extrascolare va avea loc pana pe data de 25 noiembrie. Tematica abordata include probleme care se refera la cunoasterea si la respectarea drepturilor copilului, la constientizarea consecintelor consumului de droguri, precum si probleme referitoare la mediul inconjurator, interculturalism si pluralism cultural. In program sunt cuprinse activitati care raspund atat obiectivelor Centrului de Asistenta Psihopedagogica, cat si ale Organizatiilor Nonguvernamentale (ONG-uri), precum SIRDO, PRO DEMOCRATIA, TINERI PENTRU TINERI. Totodata, sunt vizate si activitatile Inspectoratului de Cultura din cadrul Directiei Judetene privind Drepturile Copilului (DJDC). Cu acest prilej, DJDC a semnat un protocol cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Saptamana Educatiei Globale include invatamantul din ciclul primar, gimnazial si cel liceal si se preocupa de problemele tinerilor in cadrul institutiilor de invatamant din care fac parte. In prima zi a acestei manifestari (17 noiembrie), la nivel judetean a fost organizata o expozitie de postere ecologice, care i-a implicat pe elevii din cele trei cicluri de invatamant preuniversitar. Miercuri, 21 noiembrie, la Centrul de Plasament Bucium, va avea loc o intalnire cu responsabilii in educatia copiilor, sesiune care se va intitula Responsabilitatea tinerilor pentru viitorul copiilor, urmand ca vineri, la Centrul de Asistenta Psihopedagogica, sa fie organizata dezbaterea cu tema "Arta de a fi tolerant", la care vor participa elevii de la 12 licee iesene.
Alexandra PEPELEA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1323 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012071 (s)