News Flash:

Saptamana europeana a vaccinarii

22 Aprilie 2008
837 Vizualizari | 0 Comentarii
Organizata sub sloganul "Sa prevenim, sa protejam, sa ne vaccinam", Saptamana Europeana a Vaccinarii va fi marcata la Iasi prin diverse activitati. Astazi, populatia din localitatile iesene Motca si Voinesti va fi vaccinata in cadrul unei microcampanii. Dupa cum sustine dr. Maria Barhala, coordonator al Programului National de Imunizare, vor fi vaccinate toate persoanele incepand de la varsta de 2 luni pana la cel mai in varsta locuitor. Toate vaccinurile administrate sunt gratuite, iar microcampania inceputa de autoritatile iesene in cele doua localitati va fi continuata de medicii de familie. Pe langa vaccinurile obligatorii care se fac in functie de varsta, populatiei din cele doua localitati i se va administra si vaccinul impotriva rujeolei.

"Pentru aceasta saptamana de vaccinari se vor face administrari in localitatile in care sunt restantieri. Avem grupele de baza si copiii care nu au fost vaccinati la timp din diverse motive. Vom administra toate categoriile de vaccin din cele obligatorii care sunt prevazute de la nou-nascut pana la adultul de orice varsta", a declarat dr. Maria Barhala, coordonator al Programului National de Imunizare. In timpul acestei saptamani, Autoritatea de Sanatate Publica va distribui pliante informative populatiei din judetul Iasi. Campania de la nivelul judetului isi propune constientizarea populatiei asupra importantei vaccinarii, cresterea numarului de copii vaccinati, in special al celor sub trei ani, precum si imbunatatirea calitatii serviciilor de vaccinare furnizate de catre medicii de familie. "Vaccinul ofera protectie impotriva unor boli infectioase. La nivel populational, vaccinarile reprezinta modalitatea cea mai eficienta de control a bolilor transmisibile. Vorbim de scaderea morbiditatii, de scaderea frecventei epidemiilor, de scaderea amplorii acestora", a declarat dr. Elena Duca, medic epidemiolog. Populatia va fi vaccinata impotriva tuberculozei, hepatitei virale B, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomelitei, rujeolei, rubeolei si oreionului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

vaccinata
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3114 (s) | 22 queries | Mysql time :0.197174 (s)