Eveniment-Social

Saptamana plina de evenimente artistice la Ateneul Tatarasi

Publicat: 16 mai 2016
1

Ateneul Tatarasi deruleaza, saptamana aceasta, o serie de evenimente culturale diversificate pentru ieseni. Astfel, joi, 19 mai 2016, de la ora 19:00, Ateneul în colaborare cu Universitatea de Arte George Enescu (UAGE), prezinta spectacolul „Flautul fermecat„, opera în doua acte de W.A. Mozart, regia artistica si scenografia fiind semnata de conf. univ. dr. Alexandru-Radu Petrescu, dirijor lect. univ. dr. Consuela Radu-Taga, pregatirea muzicala conf. univ. dr. Cezara Petrescu si asist. univ. dr. Raluca Amariei. Pe de alta parte, vineri, 20 mai 2016, de la ora 20:00, formatia rock Vortex va sustine un concert în Sala Mare. „Pretul biletelor este standard de 15 lei, cu reducere la 10 lei pentru elevi, studenti, pensionari si someri. Acestea pot fi achizitionate de la casieria Ateneului, de luni pâna vineri, între orele 10:30 si 17:30, si cu o ora înaintea concertului.

Citeste si: In aceasta vara, Sala Mare a Ateneului Tatarasi intra in reparatii capitale – FOTO

Amintim ca trupa Vortex este formata din Dan Olaru – voce, chitara, compozitie, Dan Carastoian – chitara, voce, Titi Grigoruta – tobe, Relu Velescu – bass, voce si Iulian Stir – bass, percutie. Repertoriul de baza este alcatuit majoritar din compozitii proprii, oferind un sound propriu. Trupa a abordat si coveruri, în special din zona blues, încercând o maniera de interpretare moderna. In final, duminica, 22 mai, de la ora 19:00, Ateneul invita publicul la premiera spectacolului «O noapte furtunoasa», în regia prof. univ. dr. Bogdan Ulmu”, au transmis oficialii institutiei de cultura.





Adauga un comentariu