Actualitate

Săptămâna și împrumutul pentru Florin Cîțu. Acesta va lua un miliard de lei de la bănci

Publicat: 19 ian. 2020

În săptămâna 20 – 24 ianuarie vor fi publicate, de către Fondul Monetar Internațional (FMI), noi date privind prognoza de creștere a economiei globale, în timp ce Ministerul de Finanțe are programat să atragă de la băncile comerciale 1,03 miliarde de lei.

În săptămâna 20 – 24 ianuarie, Guvernul a programat două licitații cu titluri scadente în aprilie 2026 (690 milioane de lei) și octombrie 2034 (345 milioane de lei). În ultimele trei luni, Guvernul a realizat împrumuturi în sumă de circa 19 miliarde de lei, în mare parte pentru acoperirea majorării deficitului pe 2019 de la o țintă de 2,76% la 4,4%.

Calendarul macroeconomic complet al săptămânii următoare include: previziunile FMI; indicatorii economici avansați, industria prelucrătoare, serviciile, activitatea din Chicago și indicatorii imobiliari în SUA, precum și încrederea investitorilor, încrederea consumatorilor, industria prelucrătoare, sectorul de servicii, datoria publică și deficitul public în UE în trim. 3 din 2019, evoluția PIB în UE în trim. 3 din 2019 și ședința de politică monetară în Zona Euro. Totodată, la Bruxelles urmează să aibă loc reuniune miniștrilor de finanțe din Zona Euro.

De menționat că, în această săptămână, curba randamentelor (graficul care reflectă, la un moment dat, ratele de dobândă la titlurile de stat, pe piața secundară, pe toate scadențele) s-a deplasat în jos.

Rata de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani s-a diminuat cu 0,6% la 4,245% în această săptămână, evidențiindu-se un proces de consolidare, se arată într-un raport de analiză al Băncii Transilvania.



loading...

Comentarii
  • Mai tine cineva socoteala miliardelor luate de asta ??? Cred ca va imprumuta pana va depasi bugetul SUA si apoi se va duce cu ce ramane din colonie la amanet. Chiar si asa bani de salarii, pensii si alocatii tot nu vor fi deci nu sperati…disperati

Adauga un comentariu