News Flash:

Sapte arestari la Galati pentru fraude bancare

22 Ianuarie 2010
2298 Vizualizari | 0 Comentarii
Cele sapte persoane retinute, miercuri dimineata, sub acuzatia de inselaciune si asociere la un grup infractional dupa ce ar fi obtinut credite de la banci prin intermediul unor persoane cu situatie materiala precara pe baza de documente falsificate au fost arestate preventiv de Tribunalul Galati. Miercuri dimineata, politistii galateni au anuntat ca au destructurat un grup infractional organizat care folosea documente falsificate pentru obtinerea unor credite prin interpusi. DIICOT Galati a organizat 14 perchezitii care vizau 30 de persoane, iar in urma actiunii au fost retinute pe baza de ordonanta sapte dintre aceste persoane. Acestea sunt acuzate ca au folosit documente false pentru contractarea de credite, producand astfel prejudicii importante, potrivit reprezentantilor DIICOT Galati. "In aceasta dimineata (miercuri - n.r.), am organizat 14 descinderi la domiciliile unor persoane despre care aveam informatii ca, din luna decembrie a anului 2006, au racolat peste 50 persoane cu situatie financiara precara, cu varste cuprinse intre 25 si 40 ani, prin intermediul carora au infiintat mai multe firme. Folosindu-se de documentele acestor firme, ei falsificau adeverinte de salariu, contracte de munca si alte documente pe care le utilizau apoi pentru contractarea de credite. Desigur, acestia nu mai returnau sumele respective, producand astfel prejudicii importante", a declarat Cornel Mototolea, reprezentantul DIICOT Galati, care a precizat ca actiunile ilegale respective au provocat bancilor un prejudiciu de peste un milion lei, 100.000 Euro si 60.000 franci elvetieni. Intr-un comunicat de presa al IGPR se mai arata ca persoanele acuzate de comiterea infractiunilor au actionat in localitatile Tecuci, Barlad, Focsani, Galati, Constanta, Adjud si in Capitala. Ei au indus in eroare mai multe institutii bancare obtinand credite in baza unor documente fictive sau falsificate. Totodata, s-a stabilit ca suspectii au prejudiciat mai multe societati comerciale prin folosirea de file cec fara acoperire.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028065 (s)