News Flash:

Sa inceapa nebunia!

Sapte echipe lupta pentru titlul de campioana

23 Iulie 2010
694 Vizualizari | 0 Comentarii
CFR Cluj campioana en titre a Romaniei
• Dupa doua luni de pauza, Liga I se va relua astazi cu primele trei jocuri • Sezonul 2010/2011 se anunta, la fel ca si precedentul, plin de ambitii si promisiuni • Sapte echipe se inscriu in mod declarativ in lupta pentru titlu, desi multa lume anticipeaza un duel in trei, intre CFR Cluj, Vaslui si Steaua

Iubitorii fotbalului din Romania pot rasufla usurati. Dupa doua luni de pauza, Liga I se va relua astazi cu primele trei jocuri, Sportul - Otelul, Pandurii - Unirea Urziceni si Rapid - FC Vaslui. Sezonul 2010/2011 se anunta, la fel ca si precedentul, plin de ambitii si promisiuni. De aceasta data, sefii cluburilor nu s-au multumit doar sa isi prezinte ambitiile prin declaratii pompoase, ci au facut in asa fel incat sa aduca jucatori care sa le ofere sanse reale la castigarea titlului. Sapte echipe se inscriu in mod declarativ in lupta pentru titlu, desi multa lume anticipeaza un duel in trei, intre CFR Cluj, Vaslui si Steaua. Site-ul de sport Onlinesport a realizat o analiza a sanselor pe care le au cele 7 mari echipe din Romania la castigarea campionatului.

CFR Cluj

Ardelenii si-au pastrat cele mai grele nume din lot pentru a ataca un nou titlu de campioana, al patrulea din ultimii ani. Lotul a fost completat cu cativa jucatori consacrati, insa cea mai importanta decizie este pastrarea antrenorului Andrea Mandorlini. De asemenea, CFR Cluj beneficiaza in continuare de sprijinul arbitrilor, asa cum s-a vazut si in Supercupa Romaniei, castigata in fata celor de la Unirea Urziceni.

Unirea Urziceni

Ialomitenii au optat si in aceasta pauza pe continuitate, insa au doua mari probleme. Ricardo Gomes, unul dintre cei mai buni mijlocasi inchizatori din Liga I, nu s-a prezentat nici in aceasta vara la pregatirea echipei si va fi, cel mai probabil, suspendat. Mai mult decat atat, ialomitenii nu il au la dispozitie in prima parte a turului nici pe Iulian Apostol, accidentat. In schimb, ei ar putea fi avantajati de o eliminare rapida din cupele europene, care i-ar putea face sa isi indrepte atentia doar spre competitia interna.

Steaua

Victor Piturca a produs o adevarata revolutie in Ghencea. A dat afara 18 jucatori si a adus alti 12, insa nu s-a multumit doar cu atat. Piturca a reusit sa il faca pe Gigi Becali sa-si tina gura inchisa, sa asigure linistea financiara si sa ii convinga pe suporteri sa revina alaturi de echipa. Chiar daca echipa acuza o lipsa de omogenitate, Steaua se inscrie cu sanse reale la castigarea campionatului. Meciurile de pregatire au indicat o disciplina de fier la echipa, atat pe teren cat si in afara lui.

FC Vaslui

Moldovenii ataca titlul dupa o serie de investitii masive in aceasta vara. Adrian Porumboiu a adus un antrenor cu nume si care a pregatit chiar si pe Real Madrid, pe Lopez Caro, iar acesta a intarit lotul cu cativa jucatori de calibru precum Bodipo, Rivas sau Campano. Vasluienii i-au pierdut pe Kuciak si Coslty, care erau piese de baza sub comanda lui Marius Lacatus. Un alt defect ar putea fi instabilitatea la nivelul conducerii. Intre Porumboiu si Caro exista deja primele semne de tensiune.

FC Timisoara

Banatenii nu au pierdut nici un jucator important, dar cu toate acestea nu par a se inscrie cu sanse reale de castigare a titlului. Cum perioada de transferuri se incheie abia pe 10 septembrie, balanta inclina spre dezertari de pe Bega. Marian Iancu se afla in conflict cu autoritatile locale si negociaza vanzarea mai multor jucatori importanti. De altfel, chiar el a anuntat ca nu va mai investi bani la Timisoara. Printre noutatile echipei de pe Bega se numara Ianis Zicu si Iulian Tames, de la care banatenii au mari asteptari.

Dinamo

Chiar daca au adus un antrenor consacrat, dinamovistii nu par inca sa fi trecut peste problemele din ultimii ani. Campania de transferuri a fost dezastruoasa si nu s-au rezolvat mai multe probleme importante. In lipsa banilor, dinamovistii au preferat sa carpeasca lotul cu niste jucatori anonimi, multi dintre ei veniti in probe. O solutie periculoasa, in conditiile in care fanii isi pierd rabdarea.

Rapid

George Copos a bagat adanc mana in buzunar pentru a intari Rapidul, dupa ce in ultimii doi ani echipa a ratat chiar si Liga Europa. Obiectivul nu este titlul, dar giulestenii spun ca nu se vor da batuti. Lotul din sezonul urmator este format pe nucleul echipei FC Brasov, cu jucatori extrem de laudati, dar care nu au realizat nici o performanta, cel putin deocamdata. Un minus pare a fi si lipsa de experienta a lui Marius Sumudica in relatia cu jucatorii importanti.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012989 (s)

loading...