News Flash:

Sapte politisti trimisi in judecata

18 Noiembrie 2009
665 Vizualizari | 0 Comentarii
Patru dosare penale in care figureaza sapte politisti au fost trimise instantelor de judecata, in urma evenimentelor postelectorale din Republica Moldova, din aprilie, a declarat Eduard Harunjen, din cadrul Procuraturii Generale, relateaza BASA-press. Pana in prezent, la Procuratura Generala au fost depuse 105 plangeri din partea unor persoane care sustin ca au fost maltratate dupa evenimentele din aprilie 2009, iar dintre acestea in 32 de cazuri au fost deschise dosare penale. Toti cei sapte politisti suspectati de maltratarea tinerilor au fost suspendati temporar din functii pentru a nu influenta martorii sau a schimba probele. Este de asemenea cercetata penal si conducerea Detasamentului special Fulger, precizeaza Harunjen, care este seful sectiei pentru controlul urmaririi penale. "In legatura cu actiunile comise de colaboratorii Fulger, care nu au putut fi identificati pentru ca purtau masti, la recomandarile organismelor internationale Procuratura Generala a trecut la investigarea factorilor de decizie care au ordonat iesirea in piata si au scapat situatia de sub control", a explicat acesta. Potrivit lui Harunjen, cei sapte politisti suspectati nu-si recunosc vina, dar analiza probelor acumulate dupa evenimentele din aprilie arata ca arestarile in masa au fost un act de razbunare, pentru ca multi politisti au avut de suferit in cursul zilei de 7 aprilie, cand au fost atacati cu pietre. Potrivit datelor oficiale, dupa protestele de la 7 aprilie au fost retinuti peste 200 de tineri si au fost traumatizati aproximativ 150 de politisti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1374 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016139 (s)