News Flash:

Sapte "samurai" autohtoni, arestati pentru spargeri de autoturisme

14 Martie 2002
689 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cateva saptamani, banda a reusit sa sustraga din 12 masini produse electronice si alte bunuri, estimate la peste 150 milioane de lei •In timpul unei actiuni spectaculoase, hotii au decupat bordul unei masini straine, in valoare de cateva sute de milioane de lei, in cautarea unui radiocasetofon •Infractorii au fost prinsi in flagrant de politisti in timp ce furau, dintr-un magazin alimentar, sapte banane O gasca de minori din Iasi, cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, formata din sapte baieti, a ajuns ieri in spatele gratiilor pentru furt calificat. Cinci dintre ei, Ioan Harcovita, Constantin Balteanu, Ioan Zavache, Ioan Gangal si Viorel Todica, au primit, din partea procurorilor Parchetului de pe langa Judecatorie, mandate de arestare preventiva, pe o perioada de 30 de zile. Ceilalti doi tineri implicati in aceste actiuni spectaculoase, printre care se afla si boschetarul Ion Turcanu, nu au fost inca identificati si retinuti, deoarece traiesc si se ascund de anchetatori prin canalele orasului. Gasca de minori a fost acuzata de comiterea a 12 spargeri de autoturisme, intr-un interval relativ scurt de circa doua saptamani de zile. Inarmati cu leviere sau cu bucati de metal, hotii au reusit sa distruga incuietorile acestor masini, de unde au sustras radiocasetofoane, casete audio, CD-uri si alte bunuri, estimate la peste 150 milioane de lei. Modul de operare al celor sapte hoti era unul relativ simplu. Doi baieti stateau de paza, iar ceilalti actionau, spargand geamurile leterale ale masinilor cu ajutorul unei simple bujii. In unele cazuri, tinerii uzau de intreaga lor forta fizica, reusind practic sa indoaie definitiv portiera autoturismului pe care-l aveau in vizor. Dupa o actiune spectaculoasa, in care au reusit sa puna mana pe un radiocasetofon Blaupunkt, hotii au vandut aparatul unui taximetrist. Soferul stia inca de la inceput ca obiectul este furat, insa a acceptat sa-l cumpere. Procurorii ieseni nu exclud posibilitatea ca ieseanul care a achizitionat aparatul sa fie cercetat penal pentru marturie mincinoasa. Dovedind un curaj nebunesc, intr-una din nopti, gasca s-a postat in apropierea unei masini straine careia i i-au decupat pur si simplu bordul, pentru a sustrage din interior un radiocasetofon. Din cauza sistemului silentios de inchidere al portierelor, hotii au fost nevoiti sa distruga capota masinii, care valoreaza peste 70 milioane de lei. Dupa aceste actiuni spectaculoase, mai multi tineri au fost prinsi in flagrant de catre un echipaj de politie, in timp ce incercau sa sustraga, de pe tejgheaua unui magazin de pe strada "Sfantul Andrei", sapte banane. In timpul actiunii, hotii nu au opus rezistenta, insa au fost mirati de faptul ca au fost retinuti doar pentru aceasta infractiune minora, in comparatie cu trecutul lor glorios. Deoarece sunt minori, infractorii risca sa fie internati intr-un centru special de reeducare, sau, in cel mai rau caz, sunt pasibili de pedepse sub supraveghere. Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1387 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020787 (s)