News Flash:

Sarbatoare a spiritului la Universitatea “Geoge Bacovia” Tertul inclus din triada transdisciplinarilor

6 Mai 2010
577 Vizualizari | 0 Comentarii
Corpul de elita al laureatilor “Honoris Causa” ai Universitatii “George Bacovia”: Mugur Isarescu (2007), Basarab Nicolescu (2008), Eugen Simion (2010).

Sub raportul calitatii cercetarii si a modelelor umane oferite drept exemplu atat corpului profesoral, cat si studentilor, Universitatea “George Bacovia” (www.ugb.ro) are standarde, idealuri si ambitii cel putin europene. Ma refer, aici si acum, la laureatii titlului de Doctor Honoris Causa pe care Senatul Universitatii ii desemneaza aproape in fiecare an: Mugur Isarescu (2007), Basarab Nicolescu (2008) si Eugen Simion (2010). In afara de excelenta manageriala si de notorietatea lor nationala, europeana si mondiala, cei trei membri ai comunitatii academice bacoviene au in comun cel putin trei clase de elemente: a) viziuni foarte largi (transdisciplinare) asupra cunoasterii; b) rezultate de exceptie in domeniile pe care le-au pastorit sau le pastoresc inca, si c) o impresionanta doza de umanism si patriotism neostentativ. Voi face o scurta prezentare a activitatii fiecaruia si apoi voi insista pe elementele de conexiune dintre domeniile lor – doar aparent atat de diferite.

Banca Nationala a Romaniei, prin Guvernatorul sau Mugur Isarescu – care a depasit toate recordurile mondiale de longevitate in managementul bancar-national – se dovedeste, indeosebi in aceasta perioada de criza economico-financiara, stalpul stabilitatii economico-financiare a Romaniei. La 26 ianuarie 2010, presedintele Traian Basescu i-a conferit cea mai inalta distinctie a statului roman, Steaua Romaniei in grad de Colan, pentru efortul deosebit depus in vederea elaborarii si implementarii politicilor care au asigurat stabilitatea financiara a Romaniei. Autor al unor reflectii economico-financiare demne de marile tratate de moneda si de politici monetare si financiare, Mugur Isarescu este singurul roman membru plin al Clubului de la Roma (din 1993). Economist din promotia 1971, director al Institutului de Economie Mondiala (1990 – 1993), guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, prim ministru al Romaniei (1999 – 2000), presedinte al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, membru titular al Academiei Romane si presedintele in exercitiu al Sectiei de Economie, Sociologie si Stiinte Juridice a Academiei Romane. Guvernul condus de domnia sa a elaborat strategia economica de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Academicianul Mugur Isarescu este membru in Colegiile editoriale ale mai multor publicatii de specialitate, inclusiv in Editorial Board al revistei Economy Transdisciplinarity Cognition (www.ugb.ro), editata de Universitatea “George Bacovia”, incepand din anul 2007. Este singurul politician/ demnitar roman, care este membru al celebrei Comisii Trilaterale. Faptul ca Excelenta Sa a acceptat sa primeasca primul titlu de Doctor Honoris Causa oferit de o universitate de doar 15 ani vechime ne-a onorat deosebit si ne-a obligat sa pastram un standard foarte ridicat in selectarea urmatorilor laureati.

Transdisciplinaritatea – varf de lance al Erei cunoasterii si al cercetarii postmoderne – are un pionier si un promotor la scara mondiala in persoana fizicianului-filosof Basarab Nicolescu. Disciplinaritatea si-a consumat substanta si potentele cognitive ale modernitatii, invitand cercetatorii sa faca un neoenciclopedism tot mai esentializat, sub forma interdisciplinaritatii, dar indeosebi a transdisciplinaritatii. Co-autor al Manifestului Transdisciplinaritatii si invitat la mai toate congresele mondiale cu tematica si continut transdisciplinare, Basarab Nicolescu conduce un doctorat in transdisciplinaritate la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, o noutate cvasiabsoluta in domeniu. Daca la capacitatea sa de a atrage si gestiona substantiale fonduri americane, europene si romanesti destinate cercetarilor transdisciplinare mai adaugam si inclinatiile literar – artistice ale lui Basarab Nicolescu, realizam importanta covarsitoare a nevoii de reforma curriculara care sa transdisciplinarizeze atat predarea, cat si evaluarea elevilor si studentilor. Aceasta reforma este o foarte serioasa provocare pentru intreaga profesorime romana, care va trebui sa demonstreze ca invatarea pe parcursul intregii vieti se adreseaza indeosebi profesorilor. Fara prezenta savantului Basarab Nicolescu in Romania, implementarea ideii de transdisciplinaritate in invatamantul romanesc ar mai fi durat multa vreme. Este, desigur, si meritul autorilor noii Legi a Educatiei Nationale de a fi accentuat ideea de evaluare transdisciplinara. Personal, as fi preferat sa fi insistat mai mult asupra predarii transdisciplinare. Ne bucuram sa subliniem ca Bacaul, Universitatea “George Bacovia”, prin revista Economy Transdisciplinarity Cognition si prin seria de Conferinte internationale cu aceeasi titulatura, se constituie intr-un important pol al transdisciplinaritatii, la cel putin acelasi nivel ca Iasi, Cluj si Bucuresti. Critica si istoriografia literara romaneasca au, actualmente, un mare si demn urmas al celebrilor Maiorescu, Lovinescu, Vianu si Calinescu. L-am numit pe Eugen Simion, academician, presedinte in exercitiu al Sectiei de Filologie si Literatura al Academiei Romane. Presedinte al Academiei in doua legislaturi consecutive (1998 – 2006) si director al Institutului de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu”, Eugen Simion si-a pus asupra colegilor amprenta stilului sau, respectiv a calitatii si seriozitatii, transferand si altora exigentele impuse siesi. A scris prefata la prima carte de exegeza literara a – pe atunci – tanarului Basarab Nicolescu, cu referire la poetul matematician Ion Barbu / Dan Barbilian („Cosmologia Jocului secund”, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968). Am cunoscut aceasta intersectie de destine a doi reputati academicieni romani, ambii ploiesteni, doar ulterior nominalizarii lor. Nu doar curios, ci chiar interesant este faptul ca cei doi ploiesteni interesati de Ion Barbu isi dau mana, peste timp, dar in aceeasi gama inalt calitativa, la Bacau, intr-o universitate cu nume de poet simbolist: George Bacovia. Si mai interesant este faptul ca aceasta universitate nu are o facultate de filologie, dar ma grabesc sa explic faptul ca vremea disciplinelor si a domeniilor tot mai ingust feliate a cam trecut, iar continutul pregatirii noilor generatii de licentiati si masteranzi se afla sub semnul transdisciplinarizarii si integrarii cunoasterii. Mai dur spus, cu cat specializarea este mai ingusta, cu atat mai mica este sansa gasirii unui loc de munca cu studii superioare. Pentru ca facultatile nu s-au adaptat inca acestor exigente transdisciplinare, multi absolventi simt nevoia sa faca o a doua sau chiar si o a treia facultate, pentru a face fata cerintelor angajatorilor. Un economist competent sau un jurist bun nu pot fi lipsiti de imaginatie (atribut al dimensiunii literar-artistice), de logica si rigoare (atribut al dimensiunii matematice si ingineresti), de o buna cunoastere a omului (atribut al studiilor bio-psiho-sociale si chiar medicale).

Mai este oare curios faptul ca un fizician promotor al transdisciplinaritatii (Basarab Nicolescu), cu literare inclinatii hermeneutice si hermetice, a scris o carte despre poezia ermetica a unui matematician (Dan Barbilian/ Ion Barbu), iar prefata a fost scrisa de un literat (Eugen Simion), cu evidente inclinatii inter si transdisciplinare? Mai mult, Basarab Nicolescu descopera in barb(il)ianul „Joc secund” (1930) logica tertului inclus, lansata de transdisciplinarul filosof, fizician, logician si poet Stephane Lupasco/ Stefan Lupascu, in 1935 si, apoi, in 1941. Desi termenul nu fusese inca inventat in acea perioada, Basarab Nicolescu considera ca „Logica tertului inclus uneste pe Ion Barbu cu Stephane Lupasco” si ca „Joc secund este o capodopera a transdisciplinaritatii” (vezi „Ion Barbu – Aspecte transdiciplinare ale operei”, comunicata in aprilie 1991 si publicata in „Caiete critice” nr 5/2004, director: Eugen Simion). Dar care ar fi legatura intre stapanul cifrelor si echilibrelor financiare (Mugur Isarescu) si stapanul exegezelor literare (Eugen Simion)? Supralicitand putin, raspunsul ar fi: Basarab Nicolescu! El este tertul tainic inclus intre un om al cifrelor si unul al literelor, el fiind apartinator ambelor tabere, cu riscul de a fi ignorat de ambele, imputandu-i-se tocmai lipsa hiperspecializarii (impotriva carei acum se reunesc tot mai multe forte). Dar oare se poate crede ca literele si cifrele au ceva in comun? Numerologic vorbind, literele (studiate la Citire) si cifrele (studiate la Aritmetica) sunt identice in esenta lor (conform Kabalei). Ambele au vibratii initiatice: „La inceput a fost Cuvantul” (exprimat prin sunete/ litere) sau, egal, „La inceput au fost numerele” (proportii exprimate de cifre). Ambele vizeaza ideea de armonie, de echilibru, de frumos. Oare echilibrul economico-politic (ideal) nu este consonant cu muzica sferelor? Oare poezia si proza nu au, si ele, geometrii variabile, arhitecturi diverse sau complexitati igenios structurate? Aceste apropieri cvasioximoronice vor fi si mai mult netezite, intelese si aplicate prin transdisciplinarizare si integrare cognitiva. Personal cred ca viitorul va aduce transformari substantiale in procesul cunoasterii si a dialogului generator de cunoastere. La aceste transformari vor contribui substantial corpul de elita al laureatilor titlului de Doctor Honoris Causa ai Universitatii “George Bacovia” din Bacau. Am scris aceste randuri cu convingerea ca acordarea unor inalte titluri nu este si nu trebuie sa fie doar o mica ofranda adusa firestilor orgolii umane, necesarelor recunoasteri publice si realizarii de noi conexiuni intre varfurile inteligentei nationale, europene si nu numai. Cred ca dialogul intre laureati este extrem de benefic, realizandu-se acea esentializare a cunoasterii, pe cat de profunda, pe atat de inalta. Dar, inainte de orice, aceasta prezentare a primilor trei laureati ai Universitatii “George Bacovia” va trebui sa se constituie intr-un standard valoric la care sa se raporteze in mod exigent viitoarele selectii de laureati.
Prof.univ.dr. Liviu Drugus,
Universitatea „George Bacovia” Bacau
(observator de Bacau)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2244 (s) | 22 queries | Mysql time :0.096498 (s)