News Flash:

Sarbatoare in comuna Movileni

6 Septembrie 2008
1309 Vizualizari | 0 Comentarii
Incepand de astazi, timp de doua zile, comuna Movileni intra in sarbatoare. Cea de-a noua editie a sarbatorilor localitatii reuneste o serie de intreceri sportive destinate tinerilor, dar si concerte de muzica etno sau populara, printre invitati numarandu-se formatia Rustic sau interpretii de muzica populara Constantin Bahrin si Maria Costioaia. Astazi, in prima zi a serbarilor, locuitorii din Movileni vor avea parte de concertul formatiei Rustic, precum si de un concurs pentru desemnarea titlurilor de miss si mister al Movileniului.

In cea de-a doua zi, serbarile vor include in program, pe langa intreceri sportive, si concerte de muzica populara si numere de iluzionism. "Este o sarbatoare special creata pentru locuitorii din Movileni. In prima zi, vor fi organizate concursuri sportive pentru elevi, dotate cu premii in obiecte si dulciuri, iar seara va fi organizata o discoteca, precum si un concurs de miss si mister, concurs adresat tinerilor din comuna. In cea de-a doua zi vom organiza, pe langa concerte, si un mini turneu de fotbal, sah, ciclism si tenis de masa, precum si concerte de muzica populara. Vom mai organiza si un spectacol, sustinut de studentii de la Facultatea de Teatru", a precizat edilul localitatii, Cristian Rambu. De la serbarile localitatii, care se vor incheia cu un foc de artificii, nu vor lipsi, printre altii, si liderii politici ai celor mai importante partide de pe scena politica ieseana.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3940 (s) | 24 queries | Mysql time :0.279577 (s)