WoW!

Sărbătoare mare astăzi pentru creștini! Este prăznuit Sfântul Eftimie cel Mare

Publicat: 20 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sărbătoare mare astăzi pentru creștini Este prăznuit Sfântul Eftimie cel Mare

Astăzi, 20 ianuare, toți creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Eftimie cel Mare. Acesta este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul creștin ortodox, fiind vindecător de boli grave.

Sărbătoare mare astăzi pentru creștini! Este prăznuit Sfântul Eftimie cel Mare

Sfântul Eftimie cel Mare s-a născut în vremea împăratului Graţian (375-383), în Melitene (Armenia Mică), într-o familie bogată şi cu multă credință în Dumnezeu. De mic copil el a avut parte de o educaţie creştină desăvârşită. Trecând prin toate treptele bisericeşti, a fost hirotonit preot al bisericii din Melitine, iar mai apoi a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetăţii.

La numai 29 de ani, pentru că dorea o viaţă de linişte pe care să i-o dedice întru totul lui Dumnezeu, Sfântul Eftimie a mers la Ierusalim, să se închine la locurile sfinte. A mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinţi, care vieţuiau în pustie, aşezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea lavrei Sfântului Hariton din Faran, la câţiva kilometri de Ierusalim. Aici a trăit cinci ani, iar apoi a mers în alte locuri unde a propovăduit cuvântul Domnului.

Într-un fnal Sfântul Eftimie a pus bazele unei mânăstiri. Sfântul Eftimie i-a ghidat pe monahii care au venit după el și a format astfel o adevărată mânăstire cu viață de obște, unde veneau oameni din toate colțurile lumii să se închine. Cuviosul Eftimie a murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulţime de ucenici.

Rugăciune puternică pentru vindecarea bolilor, către Sfântul Eftimie cel Mare

„O, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, mare nevoitorule si cald folositorule, apuca inainte cu sfintele tale rugaciuni cele catre milostivul Dumnezeu, roaga-te, imblanzeste-L, fa-L milostiv noua celor ce cadem cu umilinta la tine, cela ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului, ranindu-te de focul dragostei Lui, ai parasit toate desertaciunile lumesti ca pe niste gunoaie, Lui ai urmat cu toata dragostea, iubindu-L mai mult decat pe toate bunatatile cele trecatoare ale lumii acesteie. Pentru ca luminandu-ti ochii sufletului tau, cu toata inima ai slujit ca un inger in trup, Lui, care te-a si preamarit dupa multele tale trude si osteneli cu darul minunilor Sale in viata si dupa moarte, caci asa preamareste Dumnezeu pe cei ce-L maresc cu lauda si fapte bune.

Asadar, Sfinte Preacuvioase Parinte Eftimie, ca cel ce in cer fiind neincetat te rogi cu Preacurata Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii pentru intarirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a bunilor conducatori si a supusilor lor, ca sa asculte de legile tarii, pentru intarirea fratilor si a tot clerul ortodox si cinul calugaresc si pentru mantuirea tuturor dreptcredinciosilor crestini din toata lumea, roaga-te si pentru noi ca sa fim aparati de vrasmasii vazuti si nevazuti, fii solitor si rugator pentru noi catre Domnul Dumnezeu. Izbaveste-ne de toata ispita neasteptata si de muncile cele vesnice, ca sa aflam mila in ziua Infricosatei Judecati si sa ne invrednicim acelor nespuse bunatati, privind si preamarind Lumina cea preadulce si desfatata a fetei Preamilostivului Dumnezeu, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in veci. Amin.”

Adauga un comentariu