News Flash:

Sarbatoarea Muzicii

18 Iunie 2004
1398 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cinci zile de opera, pop, jazz si muzica africana

Astazi debuteaza cea de-a 14-a editie a Sarbatorii Muzicii (Fete de la musique), unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale acestui an. Manifestarea, de anvergura internationala, le va aduce melomanilor ieseni cinci zile de sarbatoare inchinate varietatii muzicale din intreaga lume si promovarii muzicii franceze. In deschiderea Sarbatorii, astazi, de la ora 19.00, Filarmonica ieseana va gazdui spectacolul de opera - in - concert "Elixirul dragostei", de Gaetano Donizetti. Acest concert este de altfel singurul la care accesul se va face pe baza de bilete si abonamente, pentru restul manifestarilor intrarea fiind libera. Sarbatoarea isi va schimba registrul maine, cand, de la ora 19.30, la Teatrul de vara, vor canta cei de la "Class", dar si trupa locala "Lunch box", precum si formatia franceza "Fils Funky". Duminica, de la ora 18.30, la Opera Nationala va avea loc o Gala de muzica franceza, iar luni, de la aceeasi ora si in aceeasi locatie, un spectacol extraordinar de muzica, poezie si teatru. Tot luni, de la ora 20.00, in Sala TVR Iasi, va avea loc spectacolul "Muzica lumii", la care vor participa trupele "Imago Mundi" din Bucuresti si trio-ul francez "Cric Crac". Sarbatoarea Muzicii se va incheia marti, cu un concert inedit de muzica africana sustinut de Dobet Gnahore, o artista originara din Coasta de Fildes. "Incercam sa oferim genuri variate de muzica, sa creem un echilibru intre vechi si nou, pentru a satisface gusturile unui numar cat mai mare de persoane", a declarat Thibault Lespagnol, secretarul general al Centrului Cultural Francez. Cei ce organizeaza Sarbatoarea Muzicii au si o parere de rau: spre deosebire de Franta, artistii romani nu ies in strada pentru a sustine si promova acest festival. Inaugurat in 1982, festivalul de origine franceza s-a raspandit, incepand cu anul 1985, in intreaga Europa, in prezent desfasurandu-se in aproape 110 tari europene sti francofone. In acest an, Sarbatoarea Muzicii se desfasoara in 14 orase din tara. Centrul Cultural Francez din Iasi este primul care a organizat, inca din 1991, un astfel de eveniment.
Gabi GHERGHE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1513 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030132 (s)

loading...