Local

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții de ziua în care este cinstit Înaintemergătorul Domnului

Publicat: 07 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții de ziua în care este cinstit Înaintemergătorul Domnului
În această zi, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apele râului Iordan

Creștinii îl sărbătoresc astăzi, 7 ianuarie 2022, pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apele râului Iordan. Sărbătoarea de astăzi este și una plină de tradiții și de obiceiuri în toată țara

După sărbătoarea Bobotezei, credincioșii îl cinstesc astăzi, 7 ianuarie 2021, pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel cunoscut și ca Înaintemergătorul Domnului. Această zi este și una importantă pentru milioane de credincioși care își serbează onomastica. Pentru creștinătate, ziua este cu atât mai importantă cu cât Biserica Ortodoxă i-a consacrat Sfântului Ioan Botezătorul și cele mai multe sărbători de peste an.

În calendarul creștin-ortodox, sărbătoarea de astăzi poartă denumirea de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Sărbătorit la o zi după Bobotează, Sfântul Ioan Botezătorul poate fi considerat unul dintre cei mai importanți sfinți, cel care a fost primul liant dintre Mântuitor și lumea pământeană.

Sărbători creștine, în numele Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântului Ioan îi sunt rânduite mai multe sărbători peste an: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, la 23 septembrie, Nașterea Sfântului, la 24 iunie, Tăierea capului Înaintemergătorului, sărbătorită la 29 august, și Aflările capului, zile sărbătorite la 24 februarie și, respectiv, 25 mai. Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem, lângă Ierusalim, și a fost fiul Elisabetei, verișoara Mariei, mama lui Iisus, și al rabinului rural Zaharia. A venit pe lume cu circa 6 luni înaintea lui Iisus. Predicator ascet, sfântul a activat la vârsta adultă numai în preajma râului Iordan.
Cultul său s-a dezvoltat și deoarece Biserica, atât în Răsărit, cât și în Apus, i-a consacrat câteva sărbători importante.

Sfântul este considerat și cel mai mare dintre profeți. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Proorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului și a-L face cunoscut. Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos.

Tradiții de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua de astăzi este și una plină de tradiții în întreaga țară. În această zi, tinerii din sate „merg cu Iordanul”. Ei împrumută de la preot busuiocul și agheasma folosite de Bobotează și merg pe la casele oamenilor, botezându-i. Flăcăii iau în brațe fiecare membru al familiei și se învârtesc. Acest obicei se numește „iordănire”.

Unii oameni se luptă cu iordănitorii. Se crede că, astfel, capeți putere, pentru că iordănitorii sunt ajutați de Sfântul Ioan, care îi dă putere și celui care se luptă cu ei. Se spune că, dacă un flăcău a fost iordănitor un an, trebuie să continue 3 ani la rând. Tot de Sfântul Ioan Botezătorul există un obicei numit „Udatul Ionilor”, întâlnit chiar și în zona de Nord a Moldovei. Oamenii se adună la porțile tuturor celor care poartă numele de Ion, unde se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezați sau purificați.

Adauga un comentariu