News Flash:

Sase ani de inchisoare pentru trafic de persoane

12 Septembrie 2004
660 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi l-au condamnat pe Mircea Danaila, in varsta de 45 de ani, la 6 ani si opt luni de inchisoare. Acesta a fost adus in fata magistratilor in luna aprilie a acestui an, sub acuzatia de trafic de persoane. Din ancheta efectuata a reiesit ca barbatul originar din Republica Moldova ar fi facut parte dintr-o retea de trafic de persoane. Anchetatorii au stabilit ca reteaua se ocupa cu traficarea tinerelor de pe teritoriul Romaniei pe teritoriul Germaniei. Danaila a fost retinut in orasul Bonn, din Germania, anul trecut. Aceasta retinere a fost facuta in urma solicitarilor autoritatilor romane. In luna septembrie 2003, Mircea Danaila a fost expulzat din Germania, in Romania. Oamenii legii au aratat ca barbatul ar fi racolat si traficat mai multe fete din judetul Iasi, in scopul practicarii prostitutiei. Anchetatorii au aflat ca Danaila s-ar fi ocupat si cu vanzarea tinerelor unor grupari de proxeneti germani. Femeile erau transportate in Germania, dupa care ar fi fost predate proxenetilor straini. Pe intreg parcursul procesului, inculpatul si-a sustinut cauza, negand cu vehementa ca ar fi traficat femei. In fata judecatorilor, acesta a precizat de nenumarate ori ca fetele erau de acord sa fie duse in strainatate, dar ca el nu avea nici un fel de amestec. Conform spuselor sale, Danaila nu era decat un sofer, fara a avea un alt beneficiu din aceasta activitate. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013549 (s)