Sport

Șase suporteri francezi au ajuns în București după ce au confundat capitala României cu Budapesta: „pentru mine, până azi, nu era nicio diferență între «Bucharest» și «Budapest»”

Publicat: 23 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Șase suporteri francezi au ajuns în București după ce au confundat capitala României cu Budapesta pentru mine până azi nu era nicio diferență între Bucharest și Budapest
Șase suporteri francezi au ajuns în București, deși ei voiau să meargă în Budapesta pentru a urmări meciul dintre Ungaria și Franța, din grupele Campionatului European

Zilele trecute, șase suporteri francezi au ajuns în București, deși ei voiau să meargă în Budapesta pentru a urmări meciul dintre Ungaria și Franța, din grupele Campionatului European

Șase francezi au picat victime ale confuziei care deseori se face între Budapesta și București. Aceștia și-au cumpărat bilete pentru capitala Ungariei, dar au ajuns în București. Confuzia pare să fi fost făcută de agența de turism la care au apelat. Până la urmă, cei șase suporteri francezi au urmărit meciul cu Ungaria la o terasă din Centrul Vechi al Bucureștiului.

Șase suporteri francezi au ajuns în București în loc de Budapesta: „E ca în filmele cu proști”

Deseori, în străinătate se face confuzia între „Budapest” și „Bucharest”. Cele două capitale au fost încurcate atât de oamenii simpli, cât și de vedete din lumea muzicii sau din cea a sportului. Printre victime au fost și șase suporteri francezi care doreau să ajungă în Budapesta, pentru a urmări partida cu Ungaria, din grupele EURO 2020.
Partida s-a desfășurat pe 19 iunie, la Budapesta și s-a încheiat 1-1.

Potrivit jurnalul.ro, cei 6 suporteri francezi au plănuit să ajungă în Budapesta chiar în ziua meciului și voiau să rămână pentru patru zile, pentru a prinde și partida dintre Portugalia și Franța. Însă planurile le-au fost încurcate de agenția de turism. Nu mică le-a fost mirarea când au aflat de la reporterul jurnalul.ro că au ajuns în București în loc de Budapesta. Aceștia au sosit în capitala României alături de un grup de suporteri ai Ucrainei, care au venit în București pentru meciul cu Austria, partidă disputată pe 21 iunie.

Grupul a ajuns de la aeroport spre Centrul Vechi și cei șase francezi s-au gândit că suporterii Ucrainei sunt, de fapt, fani ai Ungariei și s-au oprit la o bere înainte de a merge spre stadion. Până la urmă și-au dat seama că au făcut o confuzie:

„Am ajuns din greșeală aici. Devine tot mai clar că nu suntem unde trebuie”, au transmis cei șase francezi reporterului jurnalul.ro.

„Parcă suntem în filmele «Singur acasă. Pierdut în București». Încercăm să vedem unde s-a produs greșeala. La agenția de turism sau pe aeroport. E foarte posibil să ne fi urcat, pur și simplu în alt avion”.

După ce și-au verificat biletele au constat că 3 dintre ele erau pentru Budapesta, 3 pentru București. Confuzia a fost făcută la agenția de turism și cei 6 francezi nu au remarcat-o.

„Biletele le-am rezervat pe toate odată. Cum să ne dea 3 aici și 3 acolo? Și ghinionul este să ajungem toți aici și nu dincolo. E ca în filmele cu proști, cu camera ascunsă ș…ț E prima oară când călătorim în partea asta a Europei. Și, sincer să fiu, pentru mine, până azi, nu era nicio diferență între «Bucharest» și «Budapest». Trebuie să învățăm mai multe despre Europa. Uite că apar situații”, au promis cei 6 suporteri francezi.

Adauga un comentariu