News Flash:

Satul de sub ape

18 Iulie 2000
1066 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sfarsitul saptamanii a semanat potop pentru locuitorii satelor de pe malul Jijiei •650 de hectare de pasune, un kilometru de drum, doua poduri si cateva zeci de hectare de gradini au fost complet inundate

Din cauza precipitatiilor abundente cazute in ultimele zile, apele Jijiei s-au revarsat pe suprafete imense si au inundat sute de hectare de teren agricol sau pasune. Situatia cea mai tragica a fost inregistrata in marginea comunei Vladeni, unde zeci de oameni au ramas blocati in case de apa care i-a inconjurat peste noapte. In timp ce caile de acces au fost blocate, oamenii au ramas fara apa si fara hrana pentru animalele inchise in grajduri. Ceea ce mai ramasese din recoltele distruse de seceta a fost ingropat sub tone de apa.

"Dumnezeu ne da, Dumnezeu ne ia"

In ultimele zile, drumul dintre localitatile Iacobeni si Vladeni a inceput sa semene cu o proba speciala din traseele de rali. Pe o portiune de aproape doi kilometri, drumul este marginit de apa, care se involbureaza la orice pala de vant si ameninta sa se reverse peste drum. In doua-trei locuri, apa si-a creat chiar albie peste drum, blocandu-l pe portiuni de cativa metri. De la inceput, chipurile celor care te intampina sunt fericite, pentru ca pasunea a devenit o zona foarte buna de pescuit din cauza inundatiilor si toti au venit cu plase si undite la prins peste. Majoritatea sunt cei care locuiesc in partea de deal a satului, unde apa nu a facut pagube. "Incercam si noi sa mai prindem acum niste peste, pana nu se retrage apa. Cade destul de bine", ne-a confirmat un taran bine dispus.
Dupa cateva zeci de metri, atmosfera se schimba brusc, iar chipurile devin mai posomorate. La fel si casele - culmea, cele din partea joasa a satului, care au fost inundate, fiind si cele mai saracacioase. Ileana Sofronie are una dintre cele mai mici gospodarii din sat si a fost printre cele mai pagubite. Apa i-a inundat toata curtea si gradina, dar s-a oprit totusi la usile casei. "Merg prin apa pana la genunchi, de trei zile, maica, nici din casa nu mai pot sa ies macar. Mai aveam si noi un pic de cartofi si de porumb, dar ni i-a luat apa pe toti", a povestit femeia ingandurata, in timp ce incerca sa mearga pe o carare de doua palme de pe marginea drumului plin de noroi. Imediat i-a tinut isonul si Elena Diaconescu (65 de ani), vecina ei: "In ultimii trei-patru ani, a venit apa de sase ori si, de fiecare data, ne-a distrus gradinile si casa. Chiar cu o zi inainte de a veni inundatia, noi am pus valuri de pamant in fata casei, dar, oricum, apa a trecut nestingherita. De unde sa stim noi ca vine apa, ca mai aduceam pamant. Spuneau oamenii ca mai in deal lumea ar fi vrut sa iasa sa faca niste canoane, dar nu mai stiu... Intai a fost seceta, apoi a venit grindina si ne-a distrus viile, iar acum tot ce mai avem prin gradini o sa putrezeasca de la apa". O batrana care ne-a observat prin sat nu a putut sa rosteasca decat o singura fraza, obsesiv: "Dumnezeu ne da, Dumnezeu ne ia!"
Una dintre cele mai mari probleme ale taranilor sinistrati este lipsa apei potabile, din cauza ca inundatiile au distrus fantanile, iar cel mai apropiat izvor, singurul de altfel, este la aproape un kilometru distanta.

Taranii se plang de lipsa de interes a autoritatilor

Desi trecusera mai bine de trei zile de la declansarea viiturii, taranii se plangeau ca nimeni dintre autoritatile locale nu a trecut sa vada ce s-a intamplat cu ei, daca mai traiesc sau nu. Cu toate acestea, Elena Vacariu, referent de specialitate la Primaria Vladeni, a precizat ca primarul Ioan Cohut a facut o vizita pana aproape de Iacobeni. Raportul oficial precizeaza ca, pana acum, cea mai afectata localitate este Iacobeni, care a devenit un sat intre ape. Aici au fost distruse 34 de case si 6 hectare de gradini, in Alexandru cel Bun 20 de case, in Brosteni 15 case, iar in Borsa 5. Per total, 650 de hectare de fanete si pasune si 100 de hectare agricole, dintre care 95 cu porumb, au fost devastate de ape. Au mai fost deteriorate podurile Glavanesti-Rediu si cel din Andrieseni, iar sase combine au ramas blocate in mijlocul campiilor inundate. Pagubele la nivelul judetului au fost estimate de autoritati la peste doua miliarde lei.
Dan BRASOVEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1210 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013113 (s)