News Flash:

Saturnaliile la romani

17 Octombrie 2007
6211 Vizualizari | 0 Comentarii
Emilian Marcu
In Roma antica, in semn de bucurie, de glorificare dar si de eliberare, sclavii aveau, cu voie de la imparat sau de la stapanire, libertatea ca, in cateva zile, sa devina egalii stapanilor lor, intr-un cuvant cei mai egali dintre egali.
Se venera, prin dansuri mai mult sau mai putin obscene, zgomotos si salbatec, zeul Saturn, zeul agriculturii la romani. Erau zilele de dezmat si de descatusare totala, zile cand participantii la aceste spectacole se apropiau de nebunie. De nebunie, dar si de groaza. Uitau definitiv de ceea ce-i astepta peste an cand lucrurile intrau in firescul lor, intr-o anume normalitate.
De catva timp, si la noi, la romani, s-a dat liber la astfel de serbari de-a dreptul grotesti.

In sunet de catuse si in lumini de reflectoare (ale televiziunilor, aflate mereu intamplator acolo unde interesul de partid si de stat o cer) se fac arestari in lant si flagrante in serie. Cu predilectie, aceste spectacole, saturnaliile noastre, se deruleaza, mai ales, vinerea spre sambata, cand lumea - privitori ca la teatru - sau cei cu putere de decizie (juridica) se afla, in papuci si in pijamale, in fata televizorului. Astfel, unele institutii, dispuse sa faca pe plac Marelui Strateg, cu sarg si fara de cracnire, duc la indeplinire aceste saturnalii, serbari ce vizeaza mai ales lumea buna.
Cei care ma cunosc, dar si altii, nu ma pot banui cum ca as fi un fan al conducerii liberale de astazi, dar nu sunt nici un admirator al sarabandelor, al dansurilor cu mascati, ca la Anul Nou, al Irozilor care privesc si-si coordoneaza activitatea in functie de sondajele care sunt clamate mai mereu.
O iarna siberiana, chiar daca vine din Alaska, ne bate la usa. Ca si in anii `45 - `64, deceniile de groaza care au guvernat Romania, multi dintre intelectuali, de reala calitate, se fac a nu vedea, a nu simti gerul care a inceput sa-si faca tot mai mult simtita prezenta.
Sa luam Cezarului ce nu este al Cezarului numai si pentru faptul ca suntem in anul Domnului, 2007, si ca suntem europeni cu acte in regula si democrati, peste toate cele.
Cred ca este vremea sa nu ne mai bucuram cand vedem procesele televizate si condamnarile in grup, ca in perioada stalinista. Sa nu mai aplaudam tancurile rusesti eliberatoare, minerii care au devastat Bucurestii si nici liderii dornici sa faca bai de multime si la meci, dar si la moastele unui sfant.
Sa speram ca justitia este doar oarba (adica impartiala, demna si corecta), dar nu cu panza pe ochi si intinsa pe catafalc.
O iarna siberiana se simte tot mai mult ca a inceput sa colinde, in sunet de aplauze si de catuse prin frumoasa si fascinanta Romanie. Sa nu ramanem surzi si orbi la aceste saturnalii cu care s-a procopsit poporul roman si sa luam Cezarului ce nu este al Cezarului.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1328 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020892 (s)

loading...