News Flash:

Scăpaţi miraculos dintr-un accident grav

15 Iunie 2010
827 Vizualizari | 0 Comentarii
Cinci persoane au scăpat ieri ca prin minune dintr-un accident teribil. Totul s-a întamplat într-o curbă periculoasă de la intrarea în comuna Brăeşti, după ce Viorel O. din Roşiori, şoferul unei Dacii 1310 în care se aflau trei bărbaţi luaţi la ocazie spre Dorohoi, a ratat o depăşire. Ajuns pe contrasens, acesta a încercat să evite o căruţă, însă a izbit un Mercedes condus regulamentar de Cecilia D. din Dorohoi. Imediat după accident, femeia, scăpată fără nicio zgarietură datorită airbag-urilor, le-a sus poliţiştilor că a tras dreapta de volan cat a putut pentru a evita impactul, însă Dacia franată brusc a derapat şi s-a întors de-a latul drumului, lovindu-i maşina cu partea din spate. Din cauza şocului puternic, portierele Daciei au cedat, unul din pasagerii din spate, Alin B., fiind aruncat direct în cap pe carosabil. Atat acesta, cat şi Viorel F., celălalt bărbat de pe banchetă, care a fost aruncat şi el din maşină, au fost preluaţi de ambulanţe. „Ambii prezentau traumatisme craniene acute închise, plăgi tăiate la nivelul toracelui regiunea posterioară şi la nivelul feţei. Au fost transportaţi la Unitatea de Urgenţe de la Spitalul Judeţean, după ce au fost stabilizaţi şi li s-a acordat primul ajutor”, a precizat Bogdan Ursu, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. De ajutor medical a avut nevoie şi o femeie aflată în căruţă. Aceasta a fost aruncată pe şosea şi s-a lovit la o mană, după ce calul s-a speriat de zgomotul maşinilor şi a intrat în şanţ.
(Monitorul)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6686 (s) | 22 queries | Mysql time :0.460897 (s)