News Flash:

Scandal ca la balci la sedinta Consiliului Local

11 Aprilie 2006
1108 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru 11 proiecte de hotarari, consilierii au discutat doua ore incheiate •Discutii aprinse au suscitat doua proiecte, care in mod normal ar fi trecut cu viteza vantului, acordarea titlului de cetatean de onoare si alocarea unor fonduri pentru organizarea Olimpiadei Nationale de Matematica •Pentru prima oara in acest an, un consilier a parasit sedinta indignat ca primarul nu respecta regulamentul CL

Sala Mare a Palatului Roznovanu a fost ieri gazda unei sedinte extraordinare a Consiliului Local (CL). Desi proiectele de hotarari nu au fost numeroase (doar 11 pe ordinea de zi), iar aprobarea lor parea o simpla formalitate, dezbaterile s-au complicat inca de la inceput. Degenerand deseori in scandal, discutiile au durat aproape doua ore. Mai mult, cele mai simple hotarari au fost si cele mai discutate, uneori cu o patima demna de o cauza mai buna. Acordarea titlului de cetatean de onoare lui Basarab Nicolescu si alocarea de fonduri pentru organizarea Olimpiadei Nationale de Matematica au fost intoarse pe toate partile, au fost impanate cu jigniri si nervi. La final, Consiliul Local a tras linie peste aprobarea fuziunii dintre RATP si Autobuzul, acordarea de bani suplimentari pentru ca scolile sa-si poata plati utilitatile. In plus, CL a reinnoit alocatia pentru benzina masinilor de politie, aceasta ajungand la 40 milioane lei (4.000 RON) pe luna. Un alt proiect avizat a fost plata politei de asigurare pentru ambulanta SMURD de catre primarie. Un moment important, trecut in graba de legislativul local, a fost validarea unui nou consilier. In locul lui Vasile Costinescu, CL a primit un nou membru din partea PSD, tanarul Catalin Ivan.

Cearta pe titlu de onoare

In timp ce academicianul Basarab Nicolescu astepta pe hol sa primeasca distinctia din partea Consiliului Local, in sala, discutiile legislativului local ajunsesera balci. Totul a pornit de la propunerea consilierului liberal Marius Bojor, care a solicitat introducerea unui nou punct pe ordinea de zi, acordarea titlului de onoare si pentru ambasadorul Marii Britanii, Quinton Quaile. Propunerea s-a lovit de refuzul primarului, care l-a criticat si catalogat pe consilier ca lipsit de bun simt. Nichita a dorit ca propunerea sa urmeze calea fireasca, sa fie discutata in prealabil votarii, iar sedinta sa se limiteze la un singur titlu - pentru Basarab Nicolescu. Dupa vii dezbateri cu regulamentul CL in mana, ceremonia de acordare a titlului a inceput. "Timp de 25 de ani, nu am putut sa vin in Romania, dar atunci cand m-am intors in tara unul dintre locurile pe care le-am vizitat cu familia mea franceza a fost Iasul", a spus in plenul CL ilustru om de stiinta si cultura Basarab Nicolescu. Din partea municipalitatii iesene a primit in dar un album de prezentare a municipiului si o voluminoasa lucrare a lui Valentin Ciuca - "Un secol de arte frumoase la Iasi". Dupa ceremonie, Anghel Ficu a parasit sedinta pentru ca primarul nu a vrut sa ia in considerare propunerea colegului sau, Marius Bojor.

Olimpiada refuzata

Inca din sedinta trecuta, consilierul Camelia Gavrila, in calitatea sa de inspector scolar general, a cerut CL alocarea unei sume de bani pentru sprijinirea organizarii Olimpiadei Nationale de Matematica, care va avea loc saptamana viitoare la Iasi. Numai ca, surprinzator, executivul mentionase doar un ajutor de 50 milioane lei, cererea fiind de 200 milioane (20 mii RON). Drept urmare, Gavrila a luat foc, s-a suparat pe primar, l-a acuzat de alocarea pe criterii politice a sprijinului pentru olimpiade si chiar a refuzat acest sprijin caracterizat ca fiind "de nimic". Nichita a sustinut ca doar premiile pot fi justificate ca si cheltuiala de primarie, nu si excursiile, consumabilele sau activitatile artistice prevazute de ISJ. Dupa interventia mai multor consilieri, care au cautat solutii pentru a-i trece supararea Cameliei Gavrila, a fost votata o alocatie de 200 de milioane lei, care insa va fi cheltuita numai daca primaria poate justifica acoperit legal fiecare banut.
Lucian SCHIOPU

Transport unic, dar plin de datorii

Dupa mai bine de un an si jumatate de la decizia unificarii RATP cu Autobuzul SA si mai multe hotarari de confirmare, Consiliul Local a parafat fuziunea efectiva a celor doua unitati. Urmeaza ca proiectul de fuziune sa astepte timp de 30 de zile eventualele contestatii, venite de la cei care au de recuperat bani de la Autobuzul SA. De fapt, este deja stabilit ca la judecatorul sindic, pe 4 mai, sa fie dezbatute eventualele cereri de opozabilitate. Regia Autonoma de Transport Public, o unitate care nu sta pe roze din punct de vedere financiar, strange la piept Autobuzul SA, la randul lui plin de datorii. Numai catre bugetul de stat, Autobuzul SA a colectat datorii de 127 de miliarde lei (12,7 milioane RON). In total, la imensele datorii ale RATP (peste 300 miliarde lei), Autobuzul SA mai adauga 138 miliarde lei (13,8 milioane RON). Cu asemenea datorii, marea RATP nu are un viitor prea roz. Primarul considera ca, de acum incolo, Regia trebuie sa inceapa sa devina performanta si sa iasa, incet-incet, din marasmul financiar. De aceea, avand in vedere solicitarea consilierilor, Nichita a cerut directorului RATP, Maricel Gherca, stabilirea unui plan de management unitar al Regiei. "Directorul trebuie sa prezinte o strategie de viitor, ordinea investitiilor necesare, evolutia tarifelor bazata pe situatia clara a datoriilor, a patrimoniului. Nu trebuie sa subventionam contraperformanta unitatii, a conducerii sau a salariatilor", a spus Nichita in plenul CL. Planul de reabilitare a Regiei de Transport trebuie prezentat consilierilor locali, la sedinta viitoare a legislativului local. In viziunea sefului municipalitatii, una dintre principalele probleme ale scoaterii RATP din aceasta situatie este reprezentata de operatorii privati. "O parte a falimentului RATP este datorata acestor piratilor din transport, care sub umbrela operatorilor privati au transformat activitatea intr-o vanatoare de calatori", a mai spus Nichita.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1671 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014331 (s)