Titlurile zilei

Scandal imobiliar lângă mănăstirea Golia, din cauza unui bloc cu 5 niveluri! Afaceristul Marian Iacomi a apelat la președintele Klaus Iohannis: „Sunt ca un copil bătut” – FOTO

Publicat: 25 mai 2022
Terenul unde urmează să fie construit un bloc cu trei etaje și strada Golia din centrul Iașului
Afaceristul Marian Iacomi s-a chinuit mai mulți ani ca să aducă proiectul imobiliar în Consiliul Local. S-a apelat la amenințări cu procese în instanță

Afaceristul Marian Iacomi vrea să dea lovitura cu un proiect imobiliar în centrul Iașului. A amenințat Primăria cu procese pentru că proiectul nu a fost avizat. A ajuns și la Administrația Prezidențială

Un proiect imobiliar din centrul Iașului a devenit miza unui scandal în care sunt implicați dezvoltatori imobiliari și reprezentanții Primăriei Iași. Marian Iacomi, patronul firmei de transport Ami Turing, a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unei locuințe colective pe strada Golia, nr. 5, la câțiva metri de mănăstirea Golia. Terenul are o suprafață de 795 meri pătrați. Proprietatea a fost achiziționată în 2017, de la societatea Hala Centrală SRL, aflată în faliment, deținută de controversatul afacerist Dănuț Prisecariu. Ulterior, au fost demarate procedurile pentru construirea unui bloc de locuințe colective cu regimul de înălțime 2S+P+3 retras.

Însă, municipalitatea ieșeană a îngreunat procedura, iar beneficiarul a ajuns la disperare. În luna martie 2021, Marian Iacomi încearcă o nouă abordare. Astfel, cumpără terenul de la Ami Turing SRL, unde în acte apare ca unic asociat Alina Iacomi, soția acestuia, și transferă proprietatea pe societatea LKW Marian, unde Marian Iacomi este unic asociat. Valoarea tranzacției a fost de 791.250 lei, aproape 160.000 euro. Apoi, a informat Primăria Iași că proiectul are alt beneficiar, însă inițiativa nu a fost inclusă pe ordinea ședinței de Consiliu Local.

„Vă solicităm ca până la finele lunii iunie 2021 să introduceți pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local și punctul privind aprobarea PUZ pentru str. Golia, nr. 5. În caz contrar, vom fi nevoiți a vă acționa în instanță, urmând ca aceasta să stabilească obligarea dumneavoastră la analiză în ședința de Consiliu Local”, se arată în adresa trimisă de LKW Marian SRL.

Primăria Iași nu a avut nicio reacție, motiv pentru care s-a  trimis o plângere și președintelui României, Klaus Iohannis. De precizat că, în centrul Iașului, Primăria a dispus demolarea unei clădiri vechi de aproape 100 de ani.

Scandal imobiliar lângă mănăstirea Golia cu o miză de milioane de euro

După ani de așteptare, proiectul lui Marian Iacomi va fi supus votului în ședința ordinară de Consiliu Local, din data de 30.05.2022. Indicatorii urbanistici propuși constau într-un procent de ocupare a terenului de 60 la sută, cu un coeficient de utilizare a terenului de 2.88. Rezultă o suprafață desfășurată a clădirii de 2.289 metri pătrați. Locurile de parcare urmează a fi dispuse în subsolul clădirii prin montarea unui sistem multiparking. De obicei, membrii comisiei de urbanism respingeau proiectele care prevedeau acest sistem. O problemă importantă în zonă este infrastructura. Proiectul prevede nu mai puțin de 35 locuri de parcare. Strada Golia este foarte strâmtă și este aglomerată de mașini parcate. Dacă proiectul va fi avizat de Consiliu Local, dezvoltatorul poate aborda etapa de autorizare. Conform estimărilor, proiectul poate ajunge la o valoare de cel puțin de 3 milioane de euro. Ami Turing a fost implicată într-un incident când autocarul care transporta persoane din Italia s-a defectat.

Marian Iacomi: „Pe terenul meu, țiganii creșteau capre în centrul Iașului”

Contactat telefonic de reporterii BZI, Marian Iacomi a precizat că așteaptă de mulți ani să primească avizele și că proiectul imobiliar ar igieniza zona. Nu i s-a părut o veste bună faptul că proiectul va fi inclus pe ordinea de zi a Consiliului Local.

„Aștept de prea mulți ani. Nu știu dacă să mă bucur sau să plâng. Sunt ca un copil bătut bine, cu toate că mi-am făcut temele. Am schimbat firma pentru că am zis că poate nu le place Ami Turing. Am prevăzut 2 subsoluri pentru parcări ca să nu fie discuții. Voi închiria locuri de parcare și celor de la asociația de proprietari din apropiere. Vor fi cam 20 de locuri de parcare disponibile în afară de cele prevăzute pentru bloc. M-am săturat să tot primesc amenzi de la Primărie. Sunt țigani în zonă care aruncă cauciucuri pe terenul meu. La un moment data am găsit și o căruță cu cal. Pe terenul meu țiganii creșteau capre în centrul Iașului. Vrem să coafăm zona. În ceea ce privește firma de transport este treabă pe partea de transport mărfuri, mai puțin pe transportul de persoane”, a precizat afaceristul.

Conform ultimelor date financiare, firma de transport Ami Turing a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 80 milioane lei, aproape 16 milioane euro, în perioada 2010-2020. Rămâne de văzut dacă blocul cu 5 niveluri de lângă mănăstirea Golia va fi aprobat de consilierii locali.




Comentarii
  • Mai bine se ducea la tatuca Chirica (regele imobiliarelor din Iasi), punea niste rakiu si ceva merinde la sacosa si rezolva asa datele problemei. Si putea sa construiasca lejer un P+8. Toti dezvoltatorii imobiliari stau in genunchi in fara primarului Chirica.

  • Chiar nu avem blocuri în centru, asta ne lipsește, încă un bloc chiar lângă Turnul Goliei. Orașul șpăgilor și al indiferenței. Fiecare rechin imobiliar își face propriul plan urbanistic după cum vrea. Bravo Chirica, așa iți mai apare un copil cu vilă și bani în cont.

  • asta iacomi e tata cupoanelor,e neserios total,fura statul roman prin cupoane de pensionari si handicapati.e un nimeni nu patron

  • „Afaceristii” profita de absenta PUG pentru a forta „proiecte” care aglomereaza si mai mult orasul. Din aceste asa-zis „proiecte” numai ei castiga. Toti ceilalti pierd.

  • toti transportatorii au furat statul cu aceste cupoane de la pensionari. vedeti cazul Dinte Costel, Samson Costel, Mandachi Laurentiu, Iacomi Marean, Arcip Emanuel, Dan Sale….. bani si averi peste masura, pacat ca tot tigani ramin

  • Va rog nu faceti bloc chiar langa casele mafiei tiganesti care vinde tigari in Tg Cucu!
    Este inuman.
    Ce fel de oameni cu chip de fiara sunteti???
    Tot acolo, in casele din fata Goliei, stau si o parte din cei care alcatuiesc reteaua vasta de cersetori care impanzesc centrul Iasiului. (Ii vedeti imbroboditi, cu un copilas in brate sau in capot cu slapi in fata Mitropoliei sau pe bulevard.)
    Nu au voie si retelele de cersetorie, traficantii de tigari/sifoanele politiei sa se bucure de liniste?

  • Ne sufocam de atatea blocuri, orasul asta este un ghetou, oriunde te uiti numai blocuri noi vezi. Normele europene prevad macar 24 mp pe cap de locuitor spatiu verde. SI NOI CAT AVEM ? Posibil avem doar 24 mp beton pe cap de locuitor. Dispare din peisajul urbanistic arhitectura acestui oras sufocata si acoperita de blocuri, afacerile mizerabile imobiliare cu blocuri de cea mai proasta calitate. Biserica Golia si in general in apropierea bisericilor constructiile de blocuri trebuie interzise.

  • Îl doar în cwr pe Chirica, e sluga dezvoltatorilot. Îi bagi un teanc de bani în gură și e ca un copilul când îi dai suzeta, doarme liniștit. Penalule, acuși vine 2024!

  • Degeaba vine 2024, prostimea, care e majoritara, o sa il aleaga iar pe acest PENAL – Chirica. El si cu Alexe – PENALII. Poate se va face totusi drepatate si vor ajunge unde trebuie, multi ani!!!

  • Aloo DICOT SI DNA sa cerceteze cum a ajuns acest teren la acest imobiliar ….Terenul acesta a fost in propietatea pictorului Stefan Bousca care a decedat si nu a avut mostenitori .Asa ca ma intreb prin ce minune a ajuns la acesti propietari .Va rog sa cercetati cei care sunteti abilitati ,nu mai dormiti si acceptati blocuri langa manastirea Golia.Manevre facute cu siguranta de onorata PRIMARIE.

Adauga un comentariu