National

Scandal in PNL. Bodea: „Preda «10 procente» mi-a cerut demisia. Iohannis sa isi vada de treaba lui de presedinte. Nu avem nevoie de un TATUCA „.

Publicat: 09 iun. 2016

Sase ore de sedinta la PNL si nicio decizie radicala dupa rezultatele dezastruoase de la Bucuresti. Am retinut doar ca secretarul general, Ilie Bolojan ramane in functie dupa ce dimineata liderii de la sectoare i-au cerut sa isi dea demisia in solidaritate cu ei. Drept raspuns, Bolojan a declarat ca nu accepta sfaturi de la persoane cu rezultate lamentabile.

Liberalii au stabilit si un prim set de masuri. Printre acestea: discutii cat mai dese cu Ciolos. Secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, nu a fost demis, desi 4 dintre sefii de filiale ai PNL din Bucuresti i-au cerut sa renunte la functie.

Pe surse, dincolo de faptul ca a obtinut 70% din voturile de la Oradea, Bolojan este acuzat ca si-a neglijat responsabilitatile de lider la nivel national. Solicitarea a fost formulata de Voicu si Olteanu, insa in spatele acestora, potrivit unor surse din partid, s-ar afla insasi Alina Gorghiu. Aceasta isi vede amenintata pozitia de copresedinte, iar numele lui Bolojan a inceput sa fie vehiculat pentru sefia partidului. Astfel, primarul din Oradea a devenit principalul adversar intern al Alinei Gorghiu.

Se pare insa ca declinul partidului e greu de oprit. Toti sefii de filiale de sector din Capitala au demisionat.

Senatorul Cristian Bodea, cel care a criticat PNL ca a ascultat de presedintele Klaus Iohannis si a marcat, din aceasta cauza, un esec la alegerile locale, se afla acum intr-o situatie incerta.

Bodea nu este singurul care a criticat Partidul National Liberal din interior. Deputatul Theodor Paleologu merge si mai departe si acuza partidul din care face parte ca s-a facut complice la frauda.

„PNL nu numai ca a dat Bucurestiul pe mana PSD-ului, dar s-a facut complice la fraudarea rezultatului la sectorul 1. Va plati cu virf si indesat la toamna”, se arata intr-o postare a lui Paleologu.

Senatorul Cristian Bodea a fost invitat intr-o emisiune TV pentru a discuta pe marginea acestui scandal care zguduie Partidul National Liberal, dar si despre faptul ca i s-ar fi cerut demisia.

„Un alt liberal cu rezultate lamentabile, cum spunea Bolojan, domnul Cezar Preda, zis si 10 procente, purtatorul de cuvant al PNL Bucuresti, cel care a comunicat atat de lamentabil despre solutia capitala pentru Bucuresti (mi-a cerut demisia – n.r.). Domnul Cezar Preda a considerat ca eu nu vorbesc bine pentru partid, el fiind un specialist in vorbe despre partid, dovada ca 15% din procentele PNL s-au dus la Nicusor Dan, nu la domnul Cezar Preda si domnul Predoiu. Asta era ordinea normaa in PNL, Misu Voicu, cel care a distrus PNL Dolj, de au ramas fara primari pentru ca au plecat toti la PSD pe ordonanta si care a fost transferat la un sector liberal, sectorul 1, si care si ala a fost distrus, cere demisia lui Bolojan, care are 70% in Bihor si e simbolul liberalismului in tara pentru primari”, a explicat Cristian Bodea.

„PNL ar trebui sa nu mai functioneze sub autoritatea presedintelui Iohannis si sa isi vada de treaba lui de presedinte. Nu spun sa nu il sprijinim atunci cand face treaba buna, dar nu cred ca e normal ca el si baietii lui sa conduca in continuare PNL pentru ca dupa ce a fost aleasa Gorghiu, dupa cateva luni, oamenii au spus ca ea nu are discurs de lider. Alina are discurs de purtator de cuvant, ea e in continuare purtator de cuvant al lui Iohannis. Ea nu se simte lider pentru ca stie ca nu e lider al partidului. Vasile Blaga la fel, el nu e lider, e organizatpr, are discurs de organizator pentru ca presedintele e in deal. Ei doi, chiar daca ar fi buni manageri, nu pot sa execute”, a marturisit senatorul.

Miercuri a circulat in presa informatia ca liderii liberali Alina Gorghiu si Vasile Blaga ar avea o intalnire neoficiala cu presedintele Klaus Iohannis la Cotroceni, informatie infirmata de cei doi.

„Din ce am aflat eu, au fost la Cotroceni, au venit, s-au impacat apele. Astia cer cu tupeu demisia pentru ca Alina ar fi simtit ca Bolojan ar putea fi inlocuitorul ei. Iohannis, afand, i-a chemat pe toti si i-a spus: Liniste si pace. Au fost la Cotroceni si au fost urechiati. Asta e dictatura!”, a dezvaluit Bodea.

De altfel, mai multe surse politice spun ca liberalii se gandesc sa migreze la partidul lui Calin Popescu Tariceanu, ALDE.

„Eu daca ma duc (la ALDE – n.r.), ma duc tot asa. Eu nu mai fac rabat de la adevar. Pana acum, toti m-au chemat (PSD, PMP, ALDE, semnale de la USB, potrivit precizarilor lui Bodea – n.r.). Dupa toate acestea, toata lumea ma felicita. Eu nu vreau asta (sa plec – n.r.), asta e partidul meu. Am muncit 16 ani in partidul asta, de ce sa plec? De ce sa ma duc la Tariceanu? El e anexat PSD”.

Deputatul Cezar Preda, cel care le-ar fi cerut demisia lui Cristian Bodea si lui Theodor Paleologu, a avut o interventie telefonica intr-o emisiune Tv, cu scopul de a lamuri situatia.

„Eu am cerut aplicarea statutului (PNL – n.r.) si cred ca Bodea trebuie sa vina in fata Biroului Permanent sa explice de ce critica in exterior acte ale membrilor din interior. Eu nu imi permit sa imi cataloghez colegii, nu imi permit sa fac jocuri de glezne la TV. Daca tot se face atac la persoana, ii spun domnului senator ca eu, inainte de a ajunge deputat, am avut o cariera profesionala adevarata. Daca cumva in CV-ul domniei sale apare asa ceva …dar pana atunci, nu imi permit sa imi dea nimeni lectii. Modul in care ne raportam noi la alte institutii, fie ca e presedintele Romaniei, fie ca e o persoana din partid sau alti colegi, cred ca avem responsabilitate fiecare. Daca mai spune domnul senator ca acest mod de a se adresa ca senator la televizor si vorbeste despre orice persoana cu expresii triviale, cred ca este sub demnitatea de ales al natiunii romane. Eu, daca am ceva de discutat, o discut in interiorul partidului. Daca crede ca eu i-am cerut demisia, se inseala”, a replicat Preda.

„Eu folosesc un limbaj mai colorat, asta e stilul meu. Eu nu pot sa recunoscu un statul care sa imi interzica sa vorbesc si sa spun ca cineva a gresit. Eu nu am cerut demisia, eu am spus ca trebuie sa ne delimitam de presedinte. Ca imi cereti sau nu demisia, e treaba dumneavoastra, dar asta nu inseamna ca e democrativ statutul asta”, a raspuns si Bodea.

„Rolul meu in aceasta campanie a fost un rol tehnic de care m-am achitat asa cum am stiut. Scorul filialei Bucuresti e un scor prost pe care ni-l asumam si s-a facut asta prin demisia tuturor celor 6 sefi de filiale. Scorul de la Bucuresti necesita o analiza puternica pentru ca Bucurestiul a fost in fata unui vot antisistem la care trebuie sa raspundem pe masura in care se construieste o analiza foarte serioasa. Doamna Boagiu si-a dat demisia in fata Biroului Permanent. Daca eram intr-o functie din care puteam sa imi dau demisia, imediat mi-o dadeam si eu, cu scopul de a face din PNL un PNL atractiv pentru Bucuresti”, a precizat Cezar Preda.



loading...

Adauga un comentariu