News Flash:

Scandal intre concubinii pensionari

23 Martie 2004
844 Vizualizari | 0 Comentarii
•O femei de 56 de ani, din Iasi, a fost data de trei ori in judecata de fostul ei concubin •Femeia spune ca barbatul i-a trimis de multe ori scrisori si fotografii cu caracter obscen

Astazi va avea loc un nou termen de judecata al dosarului in care Violeta Baciu, de 56 de ani, din Iasi, a fost acuzata de amenintare de catre Mihai Nazarie. Ieseanul, in varsta de 53 de ani, a mai dat-o de doua ori in judecata pe fosta sa concubina. Femeia a adus insa la acest dosar dovezi prin care arata ca Nazarie i-a trimis atat ei, cat si vecinilor sai, scrisori si fotografii cu caracter obscen. In perioada 1996 - 2001, cei doi au avut o relatie de concubinaj, care s-a incheiat brusc. Barbatul, care este pensionar militar cu gradul II de invaliditate, fiind diagnosticat cu cardiopatie ischemica, diabet zaharat, nevroza si semipareza a bratului drept, a facut acuzatii serioase la adresa Violetei Baciu, aratand ca femeia ar fi atat traficanta, cat si consumatoare de droguri. Nazarie a cerut anchetatorilor ca femeia sa fie supusa unei expertize psihiatrice si, totodata, sa fie internata intr-un centru de dezintoxicare. Totusi, Violeta a adus dovezi prin care a aratat faptul ca barbatul a trimis scrisori cu caracter obscen atat pe adresa ei, pe adresele vecinilor, cat si la fostul ei loc de munca. Mai mult, femeia a aratat faptul ca Nazarie a trimis o scrisoare pe adresa unei reviste, semnata cu numele ei. Totodata, Violeta a consemnat in dosar faptul ca barbatul a trimis si anunturi matrimoniale semnate tot cu numele ei. Ulterior, femeia l-a dat in judecata pe Nazarie, pentru lovire. Violeta Baciu a aratat ca Nazarie a incercat orice tertip pentru a o determina sa renunte la acuzatia de lovire, trimitand-o chiar pe mama lui la usa fostei sale concubine. Femeia a mai consemnat in dosar ca Nazarie i-a spart de doua ori usa de la intrarea in apartament si, pe data de 21 iulie 2003, barbatul a reclamat-o chiar la Corpul de Control al Primului Ministru. Femeia a adus la dosar toate hartiile trimise de Nazarie. In toate aceste scrisori, Nazarie o jigneste pe femeie, adresandu-i cuvinte dure. De asemenea, barbatul a acuzat-o pe Violeta ca i-ar fi sustras 500 de dolari americani, la despartire.
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2585 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056201 (s)