News Flash:

Scandalagiii vor munci in folosul comunitatii

31 Octombrie 2007
873 Vizualizari | 0 Comentarii
• O serie de modificari ale Legii 61 / 1991, privind ordinea si linistea publica, zace de mult pe masa parlamentarilor si, in prezent, politistii asteapta ca aceasta sa aduca unele schimbari


Politistii sunt aproape siguri ca in curand vor fi aprobate anumite modificari ale Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. Aceasta serie de modificari zace de mult pe masa parlamentarilor si, in prezent, politistii asteapta sa apara aceste schimbari. Daca in prezent politistul este mai mult legat de maini cand vine vorba de sanctionarea scandalagiilor, in curand noile modificari vor reglementa oarecum situatia. Spre exemplu, daca intr-o anumita scara de bloc exista un vecin care face scandal si astfel perturba linistea publica, politistul care incearca sa calmeze lucrurile la inceput ii da un avertisment verbal.

Bineinteles ca scandalagiul nu se potoleste cu aceasta forma de sanctiune, iar omul legii merge mai departe, aplicand amenda. De cele mai multe ori, politistii se trezesc ca galagiosii le rad in nas, aducandu-le la cunostinta ca nu au ce sa le faca si ca oricum amenda nu si-o vor plati. Prin urmare, politistii nu numai ca sunt luati peste picior, dar mai sunt tratati cu indiferenta si astfel nu mai au nici o autoritate. Oamenii legii sunt convinsi ca mai devreme sau mai tarziu se va ajunge din nou sa se aplice, ca forma de sanctiune, munca in folosul comunitatii, iar pentru infractorii mai periculosi, munca corectionala. Trebuie precizat ca munca in folosul comunitatii ar fi o metoda mult mai potrivita de sanctionare decat amenda in bani propriu-zisa. Aceasta deoarece scandalagiii nu platesc amenzile, pe de o parte, si pe de alta parte, chiar daca le platesc, odata iesiti de la Directia Finantelor Publice Locale Iasi, isi reiau obiceiul de a perturba linistea celorlalti din jur. Prin urmare, mult mai potrivit ar fi ca acest tip de oameni sa presteze anumite zile de munca in folosul comunitatii. Pe langa faptul ca ar face ceva folositor, ar mai si invata sa ii respecte pe ceilalti si astfel sa nu ii mai deranjeze. "Ar fi mult mai bine sa se urmareasca aplicabilitatea muncii in folosul comunitatii de catre toate structurile competente", a declarat comisar sef Ioan Cauneac, seful Sectiei II Politie Iasi. Totodata, dupa cum spun politistii, in cazul infractorilor care prezinta un grad ridicat de agresivitate, inchisoarea pentru o perioada scurta de timp ar fi potrivita. Si pe toata durata executarii pedepsei, acestia ar putea fi scosi la munca corectionala.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034575 (s)