Actualitate

SCANDALOS! Desi a cerut sa fie audiat de judecatori, Anghel Stanciu nu s-a mai prezentat la proces

Publicat: 03 nov. 2015
1

Deputatul iesean Anghel Stanciu vrea sa amane cat mai mult iesirea sa din Parlament. Avand in vedere ca este la un pas de puscarie, acesta le-a cerut judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sa fie audiat in dosarul in care a fost condamnat deja in prima instanta la o pedeapsa de sase luni de inchisoare cu suspendare. A cerut sa fie reaudiat in faza de apel a dosarului. In urma cu cateva zile, a fost programata audierea lui, insa, nu s-a mai prezentat la proces. Culmea este ca nici avocatul lui nu s-a prezentat. Ambii au depus cerere de amanare. Astfel, urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 23 noiembrie 2015. A fost trimis in judecata la finalul anului 2013. Acuzatia din acest dosar este aceea ca demnitarul si-a angajat fiul si nora la cabinetul parlamentar pe care il conduce. A fost cercetat de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe baza unui raport intocmit de inspectorii de la Agentia Nationala de Integritate (ANI). Catalin Anghel Stanciu si nora Eleonora Maria Stanciu au fost angajati la cabinetul parlamentar pe data de 15 decembrie 2008, iar in momentul sesizarii facute de ANI, cei doi inca mai figurau acolo. „Stanciu Anghel, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea si a avizat contractele individuale de munca privind angajarea lui Stanciu Anghel Catalin si Stanciu Eleonora Maria, fiul si nora acestuia, încalcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Beneficiul patrimonial obtinut de catre Catalin Stanciu si Maria Stanciu, fiul si nora lui Stanciu Anghel, a fost de 53.868 de lei”, se arata intr-un raport al Agentiei de Integritate.





Comentarii
Adauga un comentariu