Titlurile zilei

Scandalos! Dezastru ecologic în municipiu. Cumătrul deputatului zero Marius Bodea poluează o zonă în plină dezvoltare – FOTO

Publicat: 29 feb. 2020

O societate care are în portofoliu lucrul cu substanțe chimice a ajuns să-i intoxice pe locuitorii municipiului Iași dintr-un cartier aflat într-o continuă dezvoltare. Firma patronată de cumătrul deputatului zero Marius Bodea a cerut extinderea halei de producție din Bulevardul Chimiei. Primăria a cerut ajutorul Gărzii de Mediu în urma numeroaselor sesizări. Deputatul scandalagiu al Iașului țipă în gura mare împotriva poluării, însă ascunde dezastrul ecologic făcut de cumătrul său

Locuitorii unei zone din municipiul Iași au ajuns să trăiască un adevărat coșmar de ceva vreme. Societatea Chemical Company, cu sediul în bulevardul Chimiei, controlată de Radu Gabriel Ciobanu, un apropiat al deputatului scandalagiu Marius Bodea, a ajuns să polueze aerul după ce arde o serie de substanțe periculoase, lucru reclamat de oamenii care locuiesc în apropiere.

Locatarii din zonă au cerut ajutorul autorităților locale, cazul fiind preluat de Poliția Locală și de Garda de Mediu. Cu toate că poluează atmosfera, cei de la Chemical Company au cerut un aviz din partea Consiliului Local pentru un plan urbanistic zonal (PUZ) privind construcția unei noi hale de producție.
Firma este deținută de un apropiat al deputatului zero Marius Bodea, cel care mimează lupta împotriva poluării. Bodea țipă peste tot că Iașul este poluat și că el luptă pentru un aer mai curat. În realitate, își susține cumătrul care poluează masiv aerul și nenorocește locuitorii din zonă.

Anchetă în curs

Proiectul a fost însă amânat de Consiliul Local, tocmai pentru ca ancheta să fie finalizată. Primarul Mihai Chirica a explicat de ce s-a ajuns la o asemenea decizie.

„Încă nu am lămurit dilema cu activitatea economică de acolo. Avem o reclamație făcută cum că au fost revărsări de gaze toxice în atmosferă dintr-o activitate industrială care se desfășoară pe timpul nopții. Acest lucru s-a confirmat, iar noi am înaintat sesizarea către Polița Locală. Eu cred ar fi bine să amânăm proiectul până lămurim problema cu gazele de pe amplasamentul Chemical Company. Acolo par că se prelucrează deșeuri de plastic care se transformă în ceva, nu știm însă încă în ce. Am sesizat și Garda de Mediu, sperăm să vedem rezultatele cât mai repede. Trebuie monitorizată situația pentru a se vedea ce se întâmplă noaptea”, a menționat edilul Mihai Chirica.

În aceste condiții, plenul Consiliului Local al municipiului Iași a decis să amâne proiectul până la clarificarea situației.

Automobil luat la suprapreț

Marius Bodea se consideră mereu un apostol al dreptății, realitatea fiind însă cu totul alta. Bodea și cei de la Chemical Company au o legătură mult mai strânsă, relațiile fiind destul de vechi. Astfel, în 14 ianuarie 2016, firma Chemical Company SA a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz cu suma de 106.900 lei, taman de la Marius Bodea. Practic, autoturismul Mercedes din anul 2002 era vândut de Marius Bodea către firma Chemical Company SA pentru 23.000 euro. Prețul plătit însă de această firmă este unul uriaș, ținând cont de faptul că, pe site-urile de specialitate, un model asemănător de Mercedes Benz se vindea cu cel mult 12.000 de euro.

Întreaga zonă este afectată

Este greu de crezut că o firmă privată cumpără o mașină la un preț dublu doar așa, fără să existe vreun interes. Mai mult, Bodea i-a botezat ulterior și copilul lui Radu Gabriel Ciobanu. Firma Chemical Company se ocupă de fabricarea de produse chimice anorganice. Și așa s-a ajuns să-i intoxice pe locuitorii din zona Chimiei, pe cei de la blocurile ANL și împrejurimi pe timp de noapte, hala emanând un miros greu de suportat.
În acest caz, Marius Bodea nu vede poluarea, nu vede faptul că locuitorii din zonă deja se plâng de un miros pestilențial. Ar trebui ca Marius Bodea să se ducă la firma cumătrului său și să facă scandal în fața porții cerând închiderea acesteia și sancționarea societății care intoxică populația.



loading...

Comentarii
  • PĂPUȘARII PUȘCĂRIAȘI AI IAȘULUI RECTE RELU ȘI GIGI PREGĂTESC ÎNLOCUIREA LUI STETOSCOP CU BODEA CA ȘI CANDIDAT PSD LA PRIMĂRIE ! POPA MARICEL ZIS ȘI ARAGAZ NU SE OPUNE !

Adauga un comentariu