News Flash:

Scandalul fiscal de la firma lui Danut Prisecariu

26 Octombrie 2010
4183 Vizualizari | 1 Comentarii
Danut Prisecariu
In prezent, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFPJ) Iasi are doi directori adjuncti pe acelasi post. Este vorba de Ioan Grigoriu si Corneliu Durdureanu; primul a fost detasat la Vama Iasi, in timp ce al doilea a primit numirea in functia mentionata. Dar Grigoriu se afla intr-un concediu medical, motiv pentru care detasarea sa nu a intrat inca in vigoare. In acelasi timp, numirea lui Corneliu Durdureanu a fost semnata, parafata si trimisa in teritoriu, deci produce efecte juridice. Problema care se pune acum este cum va fi respectata legea: daca si Ioan Grigoriu incaseaza salariul de director, acelasi lucru fiind valabil si in cazul lui Corneliu Durdureanu, care este directorul adjunct responsabil de actele emise in aceasta perioada? In mod normal, actele semnate de directorul adjunct Durdureanu ar putea fi lovite de nulitate, desi acesta nu are absolut nici o vina. "In baza Ordinului Presedintelui ANAF, incepand cu data de 19 octombrie domnul Corneliu Durdureanu a fost promovat temporar in functia de director executiv adjunct in cadrul activitatii de inspectie fiscala. Cum sa fie doi directori? Decizia prin care a fost detasat domnul Grigoriu a fost luata in aceeasi zi in care a aparut ordinul legat de promovarea domnului Durdureanu. Daca domnul Grigoriu a fost in concediu medical, la revenirea in activitate devine operabila detasarea" a declarat ieri, telefonic, Maria Taran, purtator de cuvant al DGFPJ Iasi.

Care sunt motivele scandalului?

Asa cum rezulta din datele detinute in prezent, detasarea directorului Grigoriu la Vama Iasi ar fi urmarea interventiei unuia dintre parlamentarii PD-L de Iasi, la solicitarea venita din partea lui Danut Prisecariu, cel care controleaza mai multe firme, printre care si Alimentara SA. Cauzele unei asemenea interventii pot fi reprezentate de dorinta lui Prisecariu de a fi finalizat mai repede, in favoarea firmei Alimentara SA, un control fiscal demarat in al doilea trimestru al acestui an. Asa cum a publicat deja cotidianul BUNå ZIUA IASI, Alimentara SA, controlata de Danut Prisecariu, a cumparat cu o suma de circa un milion euro un hectar de teren in comuna Ciurea, de la marginea orasului Iasi, pret considerat exorbitant. Pe langa aceasta, inspectorii fiscali aflati in control la firma mentionata au cerut declansarea unui control incrucisat, in care sa fie verificata si societatea comerciala MDL Travel Grup SRL din Bucuresti, de la care unitatea lui Prisecariu a cumparat fostul sediu din Iasi al Petrom SA. Asa cum rezulta chiar din memoriul inaintat de administratorul Alimentara SA prefectului de Iasi, inspectorii au suspectat ca firma bucuresteana nu putea sa vanda cladirea din Iasi nimanui la vremea respectiva, activitatea sa fiind suspendata.
Cele doua situatii au fost asemanate de unii specialisti in domeniul fiscal cu bancruta frauduloasa. Alimentara SA nu are in obiectul de activitate tranzactiile imobiliare, iar din veniturile proprii a suportat comisioanele bancare si dobanzile la creditele in valuta, motiv pentru care asemenea cheltuieli nu sunt deductibile fiscal, adica nu pot fi luate in calcul la diminuarea profitului firmei. Mai mult decat atat, in cazul terenului de la Ciurea, Alimentara l-a cumparat chiar de la Danut Prisecariu, inca o data la un pret considerat a fi exorbitant. Adica banii de la firma au intrat chiar in buzunarele actionarului majoritar. Multi bani!
Asa cum a fost prezentat in editiile anterioare, directorul general al Alimentara SA, Aurora Falcuta, s-a adresat prefectului de Iasi, sustinand ca actiunea inspectorilor fiscali reprezinta un abuz, fiind vorba de asa zisa rea vointa a directorului adjunct al Fiscului iesean, Ioan Grigoriu. Ulterior, acesta a fost detasat la Vama Iasi, iar Corneliu Durdureanu i-a luat locul. Schimbarea in cauza se spune ca a fost facuta cu sprijinul partidului aflat la guvernare, PD-L, apropierea lui Prisecariu de aceasta formatiune politica fiind subliniata cu circa un an in urma de Constantin Neculau, fost viceprimar al municipiului Iasi.
Ieri, printr-un fax trimis de reporterii cotidianului BUNå ZIUA IASI, au fost solicitate de la Danut Prisecariu precizari referitoare la suspiciunile legate de implicarea sa, considerata de unii discutabila, in activitatea firmelor la care detine controlul, precum si la informatiile privind unele presupuse ilegalitati. Dar, pana la ora inchiderii editiei, Danut Prisecariu nu a trimis nici un raspuns.

Bancruta frauduloasa

Fapta unui comerciant de a gestiona incorect patrimoniul de care dispune pentru a-i pagubi pe creditorii sai, fapt pentru care a incetat platile si a fost declarat in stare de faliment. Urmatoarele fapte atrag Bancruta frauduloasa: sustragerea sau falsificarea registrelor; distrugerea, tainuirea sau diminuarea activului, declararea frauduloasa a pasivului care sa infatiseze datorii inexistente. Savarsirea unor fapte de natura bancrutei frauduloase se pedepseste cu inchisoare, cu interzicerea dreptului de a mai exercita profesiunea de comerciant si interzicerea dreptului de a mai intra in localurile de bursa.

ioan grigoriu corneliu durdureanu vama iasi maria taran dgfpj iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Alt viitor sinucigas !  | #128537
Clik-ul din capul lui prisecaru va declansa inca o sinucidere spectaculoasa pentru ieseni ! Iar amanta va rade in barba ! 2 - 0 pentru BZI ! La 3 - 0 schimbati portile !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2842 (s) | 22 queries | Mysql time :0.165424 (s)

loading...