News Flash:

Scandalul gunoiului - o noua runda

7 Octombrie 2001
907 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea Directiei Citadin acuza firma Rosal Recycling de concurenta neloiala •Aceasta a precizat ca firma Rosal actioneaza ilegal si ca urmare ii va bloca din nou accesul la groapa de gunoi de la Tomesti •In acest timp, bucurestenii au pornit o adevarata campanie de atragere a agentilor economici si asociatiilor de locatari din municipiu

Conducerea Directiei Autonome Citadin a acuzat din nou conducerea firmei Rosal Recycling din Bucuresti de concurenta neloiala. Aceasta a tinut sa precizeze, cu ajutorul actelor, ca firma bucuresteana actioneaza momentan ilegal atat in afara Iasului cat si in municipiu, in tentativa sa de a acapara cat mai multi agenti economici si asociatii de locatari. Directorul adjunct al Directiei, Dorinel Zeciu, a declarat ca intrarea firmei in municipiu pentru realizarea serviciului de salubritate s-a facut ilegal, neexistand nici un act oficial in acest sens: "Nu exista nici o aprobare din partea Consiliului Local, conform legii. Cei de la Rosal se folosesc de o hartie eliberata de serviciul tehnic al Primariei cu care mint pe cei din municipiu", a declarat Zeciu.
Acesta a precizat ca, deoarece firma Rosal a inceput sa intre cu serviciile de salubritate in municipiu fara a avea un act oficial in acest sens, se vede nevoit sa le interzica din nou accesul la groapa de la Tomesti. In plus, conducerea Directiei a tinut sa precizeze ca preturile anuntate de firma Rosal ca fiind cu 10% mai mici nu sunt conforme cu realitatea. Directia Citadin a precizat ca percepe pentru colectarea reziduurilor menajere un tarif de 14.462 de lei, in timp de firma Rosal are taxa de 16.100 lei pentru metru cub de gunoi. De remarcat ca pentru containerele folosite, firma Rosal percepe tariful in dolari, ceea ce inseamna ca preturile vor creste odata cu inflatia. "Firma Rosal a inceput o adevarata campanie in municipiu de atragere a populatiei si agentilor economici. Acestia primesc fluturasi in care firma Rosal specifica un pret cu 10% mai mic decat noi dar in realitate nu este asa", a precizat Dorinel Zeciu.
Marius PILA

SC Rosal Recycling SRL
Stimata redactie
In baza dreptului la replica, in urma conferintei de presa a conducerii Citadin, va rugam sa prezentati in mod obiectiv punctul nostru de vedere.
1. DSPM Citadin, in calitate de prestator de servicii de salubritate, nu are nici un drept sa stabileasca daca un concurent pe acelasi domeniu de activitate functioneaza legal sau ilegal.
2. Societatea noastra are Cod unic de inregistrare: 14050319, eliberat de Camera de Comert si Industrie Iasi, cu anexa vizata favorabil pentru autorizarea activitatii de salubritate de catre Ministerul de Interne, Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale - Inspectia Muncii. Aceasta inregistrare a societatii s-a facut conform Ordonantei de Urgenta nr. 76/24 mai 2001, care, la art. 5, alin. 3, prevede "Codul unic de inregistrare atribuit va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucreaza date privind comerciantii, precum si de comerciant in relatiile cu tertii, cu autoritatile si institutiile publice, pe toata durata functionarii lui."
3. Pana la aceasta data, Consiliul Local al Municipiului Iasi nu a dat nici o hotarare prin care se acorda exclusivitate Citadin sau sa interzica functionarea altui prestator privat sau de stat pe raza municipiului Iasi. Totodata, nu a fost scos la licitatie acest serviciu si orice societate de salubritate poate sa lucreze la concurenta cu Citadin.
4. Exista documente emise de Citadin care amintesc existenta Protocolului, ce prevede ca, incepand cu 1.10.2001, sa ne desfasuram activitate in cartierul Tatarasi, dar dna Canila refuza sa ne predea exemplarul nostru. In aceasta situatie, vom actiona Citadin in judecata pentru recuperarea documentului care ne apartine de drept. Mentionam ca, in urma semnarii acestui protocol, societatea noastra a adus in Iasi autospeciale si europubele in valoare de peste 400.000 DM.
5. Prin toate acuzatiile din presa se incalca in mod flagrant legislatia in vigoare, se fac abuzuri de functie (cum a fost inchiderea gropii), ni se aduc grave prejudicii financiare si de imagine, multe din actiunile conducerii Citadin fiind de natura penala.
6. Rugam opinia publica sa inteleaga ca prin oferta noastra de servicii de salubritate nu facem altceva decat sa asiguram un serviciu de calitate, in interesul si la preturi accesibile oricarui cetatean de rand si agent economic, intr-o competitie libera, in spiritul recomandarilor facute de Guvernul Romaniei privind descentralizarea serviciilor, eliminarea monopolurilor, privatizarea serviciilor de gospodarie comunala, crearea unui climat concurential, stimularea investitorilor particulari in vederea redirijarii bugetelor locale spre asigurarea cresterii fondurilor necesare sanatatii, invatamantului si in alte domenii de importanta sociala.
7. Societatea noastra nu se va lasa intimidata de amenintarile conducerii Citadin si vom aduce la cunostinta Guvernului Romaniei, personal primului-ministru, ministerelor abilitate, modul discriminatoriu in care autoritatile locale aplica legile Romaniei fata de o societate comerciala romaneasca, infiintata si autorizata in baza legilor in vigoare.

Administrator
Paul Ifrimache
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1619 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034727 (s)