National

Scene cumplite cu o femeie care este bătută în plină stradă de propriul soț, chiar în fața sediului Poliției – FOTO, VIDEO

Publicat: 16 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Scene cumplite cu o femeie care este bătută în plină stradă de propriul soț chiar în fața sediului Poliției - FOTO VIDEO
Un bărbat și-a snopit soția în bătaie in fața secției de poliție

Scene cumplite în plină stradă în localitatea Năsăud din Bistrița Năsăud. O femeie a fost bătută de propriul soț cu care era în plină procedură de divorț. Incidentul a avut loc chiar în fața secţiei de Poliţiei.

În pofida locației, primii care au intervenit pentru a aplana conflictul au fost mai mulţi trecători care au văzut scenele desprinse din filme. Oamenii legii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore

O femeie este snopită în bătaie chiar în fața secţiei de Poliţie

În localitatea Năsăud din judeţul Bistrița Năsăud au avut loc o serie de scene reprobabile. O femeie a fost snopită în bătaie de propriul soţ iar incidentul de o gravitate mare a avut loc chiar în fața secţiei de Poliţie, informează hotnews.ro. Totuşi, primii care au intervenit pentru a aplana conflictul au fost câţiva trecători. Femeia ieșise din clădirea Poliţiei Năsăud unde fusese să semneze câteva acte. În momentul în care a vrut să urce în taxi, soţul acesteia a început să o lovească cu pumnii şi picioarele. Într-un comunicat emis de IPJ BN, poliţiştii spun că bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore iar femeia a fost transportată de urgentă la spital:

”Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violență în familie. Totodată, pentru protejarea victimei, a fost emis un ordin de protecție provizoriu. În apropierea unui magazin din localitatea Telciu, o tânără de 20 de ani, din Bichigiu a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate. În urma leziunilor, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar mâine (marți-n.r.) va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sârb.

Violenţa domestică, omniprezentă în comunitatea din România

Femeile din România se confruntă cu o creştere a violenţei domestice. În ultima perioadă, la nivel de țară sunt tot mai multe cazuri în care femeile sunt maltratate de concubini sau de soţi. Statistica oferită pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi nu este deloc una încurajatoare.

În ultimele luni, în spaţiul public au fost prezentate două cazuri de violentă domestică ieşite din comun. În primul caz care a oripilat opinia publică vorbim despre o femeie care este bătută cu o bâtă de către propriul copil. Asta în timp ce soţul femeii filma întreaga scenă şi îşi încuraja copiii.

Adauga un comentariu