Titlurile zilei

Scene incredibile, la Iași! Un polițist local ar fi bătut un bărbat pe stradă, dar și în sediul Poliției Locale! „I-a dat un pumn în gură și l-a băgat cu forța în mașină”

Publicat: 01 aug. 2022
Bătrân bătut cu bestialitate în sediul poliției locale Iași
Bătrân bătut cu bestialitate în sediul poliției locale Iași

Încă un scandal în sânul Poliției Locale. Un bărbat ar fi fost bătut de un polițist, chiar în interiorul instituției. Omul legii care l-ar fi agresat nu este străin de scandaluri, fiind implicat și în conflictul dintre un echipaj și un asistent medical

Încă un scandal în sânul Poliției Locale din Iași. Pe masa procurorilor a ajuns o plângere penală, după ce un bărbat ar fi fost bătut de un polițist local. Tot scandalul ar fi început când un echipaj al Poliției Locale ar fi vrut să sancționeze un taximetrist. Ulterior, un trecător le-ar fi spus polițiștilor să-l lase pe bărbat în pace. Taximetristul luat la întrebări de polițiști a povestit cu lux de amănunte ce s-a întâmplat.

„În ziua aceea mă oprise Poliția Locală ca să mă amendeze, eu fiind taximetrist. Omul trecea pe stradă și mi-a luat apărarea. Crîșmăriuc Ioan s-a întors spre el, l-a insultat și i-a dat un pumn în gură. A coborât din autospecială și al doilea polițist local și l-au băgat în mașină cu forța pe bătrânul care se zbătea. Pentru că au plecat cu tot cu actele mele, am mers după ei. Când am ajuns la sediul Poliției Locale, am intrat și l-am văzut pe bătrân plin de sânge! Crîșmăriuc a venit la mine și m-a scos repede din sediu, dar eu n-am vrut să plec și am așteptat să iasă bătrânul. După mai bine de o oră a venit salvarea și l-au scos pe bărbat pe targă. Era acoperit de sânge și părea mort. Am fost șocat! Nu am văzut niciodată așa ceva! Nu te bate Poliția, dar te nenorocesc angajații primăriei!”, a declarat Cezar Iliescu, martor al scenelor de groază.

Amănunte din plângerea penală ce-ți fac pielea de găină

Reporterii BZI au intrat în posesia plângerii penale depuse împotriva polițistului.

„În data de 4.12.2021, în jurul orei 15:45, făptuitorul Crîșmăruc Ioan, împreună cu colegul său de patrulă, l-a interpelat pe numitul Iliescu Cezar, conducător auto al taximetrului marca Dacia, cu numărul de înmatriculare IS-00-IMM, sub pretextul că acesta ar fi staționat pe spațiul verde de utilitate publică, de pe șoseaua Nicolina, în dreptul monumentului «Crucea lui Ferentz». În timpul cât numitul Iliescu Cezar își prezenta documentele și dialoga cu lucrătorii Poliției Locale, pe trotuarul din dreptul monumentului «Crucea lui Ferentz» se deplasa persoana vătămată, Scântei Liviu”, se arată în plângerea penală.

Polițiștii locali l-ar fi lovit cu pumnul pe un ieșean care i-a luat apărarea taximetristului.

„Persoana vătămată, într-un mod civilizat, li s-a adresat lucrătorilor Poliției Locale, spunându-le să îl lase pe taximetrist să câștige un ban, deoarece acesta nu face niciun rău nimănui. În acel moment, făptuitorul Crîșmăruc Ioan a reacționat extrem de agresiv, deplasându-se către persoana vătămată, Scântei Liviu, și apucând-o de haine. Când aceasta i-a cerut să îi dea drumul, făptuitorul l-a lovit puternic cu pumnul în zona feței pe Scîntei Liviu, iar aceasta a căzut pe trotuar. Imediat după aceea, Crîșmăruc Ioan a apucat persoana vătămată de subțiori și a târât-o către autospeciala Poliției Locale, băgând-o cu forța înăuntru. Pe parcursul deplasării către sediul Poliției Locale, făptuitorul Crîșmăruc Ioan s-a așezat pe bancheta din spate, alături de persoana vătămată. Deoarece acesta din urmă încerca să se elibereze din constricția brațelor făptuitorului Crâșmăruc Ioan, acesta din urmă a început să îl lovească brutal cu pumnii în zona mediană a corpului, peste picioare și după cap. Deoarece lucrătorii Poliției Locale au plecat de la locul în care intenționau să îl sancționeze pe conducătorul auto, Iliescu Cezar, fără să îi înapoieze acestuia documentele, fiind ocupați cu ambuscarea samavolnică a persoanei vătămate, Scântei Liviu, numitul Iliescu Cezar s-a deplasat și el la sediul Poliției Locale pentru a cere să i se înapoieze documentele”, se mai arată în plângere.

Taximetristul nu a fost lăsat să intre în sediul Poliției

După incident, taximetristul s-a deplasat la sediul Poliției pentru a-și recupera actele, însă nu a fost lăsat să intre în incinta clădirii.

„După ce numitul Iliescu Cezar a ajuns la sediul Poliției Locale, preț de câteva minute nu a fost lăsat să intre în incintă, iar la un moment dat a ieșit afară făptuitorul Crîșmăruc Ioan. Crîșmăruc Ioan i-a înapoiat numitului Cezar Iliescu documentele și un proces-verbal de contravenție, transmițându-i pe un ton disprețuitor că l-a sancționat doar cu avertisment, cerându-i imperativ să plece. Când numitul Iliescu Cezar care a văzut cele întâmplate cu persoana vătămată, Scântei Liviu, l-a întrebat pe lucrătorul Poliției Locale, respectiv pe făptuitorul Crîșmăruc Ioan, în ce stare se află persoana vătămată, acesta transmițându-i într-un limbaj trivial să își ia tălpășița, deoarece nu e treaba lui”, au mai scris victimele în plângerea penală.

Scântei Liviu, bărbatul bătut de polițiști, ar fi zăcut minute bune pe podeaua din holul Poliției Locale

După ce ar fi fost bătut fără milă, bătrânul a fost lăsat să zacă pe podea.

„În tot acest timp, persoana vătămată, Scântei Liviu, zăcea pe podeaua din holul Poliției Locale, fiindcă fusese bătut cu bestialitate de către făptuitorul Crîșmăruc Liviu și de colegul său. După ce persoana vătămată a fost intempestiv lovită cu pumnul în față pe trotuarul din dreptul monumentului «Crucea lui Ferentz», târâtă, fără voie, în autospeciala Poliției Locale, lovită, din nou, pe parcursul deplasării către sediul Poliției Locale și după ce a fost introdusă forțat în sediul Poliției Locale, au început veritabilele acte de bestialitate asupra sa. În timp ce persoana vătămată se afla pe podeaua din holul Poliției Locale, din cauza vătămărilor suferite, făptuitorul Crîșmăruc Ioan a început să îl lovească violent cu picioarele în burtă și în cap. Fiind conștient de faptul că este încălțat cu bocanci, echipament pus la dispoziție de către instituția pentru care lucrează, s-a suit cu picioarele pe persoana vătămată, călcând-o, la propriu, în picioare, cu furie și zel cetățenesc, asemenea unui torționar comunist. La această scenă infamă asistau cu solicitudine colegii făptuitorului Crîșmăruc Ioan, respectiv colegul său de patrulă care a contribuit la aducerea, fără voie, a persoanei vătămate la sediul Poliției Locale și cu ajutorul căruia a maltratat-o până aceasta nu s-a mai putut ridica de pe podea, dar și colega sa care era ofițer de serviciu în acea zi”, se precizează în plângerea penală.

Victima a cerut cu disperarea ajutor medical

Bărbatul bătut a fost preluat de medici, într-un final.

„Dacă din partea colegului făptuitorului Crîșmăruc Ioan nu se poate aștepta empatie și milă pentru cele suferite de persoana vătămată, deoarece acesta a participat la brutalizarea acestuia și lipsirea sa de libertate, pasivitatea doamnei ofițer de serviciu față de actele barbare săvârșite de colegii săi, dar și grija acesteia ca nu cumva să apară între timp vreun cetățean la sediul Poliției Locale denotă un comportament deplorabil, o complicitate grotescă. Persoana vătămată, Scântei Liviu, este un bărbat, în vârstă de 60 de ani, cu o constituție astenică și cu un istoric medical, bătaia feroce pe care a suferit-o în acea zi fiind cu atât mai vătămătoare și traumatizantă. Pe parcursul bătăii, dar și după aceea, persoana vătămată a solicitat, în mod repetat, lucrătorilor Poliției Locale să cheme un echipaj medical, deoarece se simțea foarte rău. Făptuitorii i-au refuzat, în mod constant, acest ajutor, cel mai revoltat de această solicitare arătându-se Crîșmăruc Ioan. În cele din urmă, la sfatul doamnei ofițer de serviciu al Poliției Locale care a devenit prevenitoare, realizând starea deplorabilă în care se afla persoana vătămată, făptuitorul Crîșmăruc Ioan a sunat la 112 pentru a chema un echipaj medical”, scrie în plângere.

După o oră de rugăminți pentru a primi ajutor, bărbatul rănit a fost preluat de către echipajul medical

Întreg scandalul din sediul Poliției Locale a durat în jur de o oră.

„Acest episod de bestialitate, săvârșit de lucrătorii Poliției Locale, în interiorul sediului Poliției Locale, a durat în jur de o oră. Numitul Iliescu Cezar, după ce i-au fost înmânate documentele de către făptuitorul Crîșmăruc Ioan și a fost alungat de către acesta, a așteptat în preajma incintei ca să vadă ce se întâmplă cu cetățeanul care a vrut să fie solidar cu el, respectiv cu persoana vătămată, Scântei Liviu. După ce a trecut o oră, numitul Iliescu Cezar a observat mașina de salvare care a intrat în curtea sediului Poliției Locale. Când s-a apropiat de salvare, a văzut cum persoana vătămată este transportată pe targă în stare de inconștiență, cu semne vizibile de violență pe față și corp. Persoana vătămată are motive întemeiate să creadă că bătaia cruntă suferită nu este doar un episod nefericit, actele de violență săvârșite de lucrătorii Poliției Locale, demne de niște temniceri medievali, având caracterul unei răzbunări. Aceasta, deoarece persoana vătămată a transmis către Poliția Locală mai multe adrese și sesizări, solicitând să fie primit în audiență de șeful Poliției Locale. Prin urmare, infracțiunile săvârșite de lucrătorii Poliției Locale împotriva persoanei vătămate, Scântei Liviu, capătă accente vindicative, dacă avem în vedere relația instituțională defectuoasă pe care o are Poliția Locală cu cetățenii”, se încheie plângerea.

Rămâne de văzut ce măsuri vor lua procurorii în acest caz.




Comentarii
  • Nu cunosc pe nimeni, nu tin partea nimanui , DAR , mi se pare corect ca si omul legii sa fie lasat in pace sa-si faca treaba!
    Ne plangem ca nu se respecta legea, dar cand se impune sa respectam si noi legea, nu mai suntem de acord.
    Ai gresit, e omeneste, iti asumi si greseala si pedeapsa in mod civilizat.

  • Cerem de urgență desființarea Politie Locala din toata țara și sa lasam Poliția adevarata sa isi faca treaba.Aceasta asa zisă Politie e o sugativa bună din bugetele locale ale primariilor pe banii cetatenilor,.fac abuzuri crezându-se mari polițisti profitand de uniformele asemanatoare cu a poliției nationale.Urgent desființarea asa zisei Politie Locala.

  • Deci, un taxist care are 6 amenzi de la locală și un „bătrân amărât” care are 7 amenzi de la locală, între care pentru injurii și acte de violență, iar la momentul respectiv a refuzat legitimarea făcând scandal, sunt victimele? :)))) mă…..hai mă :)))) unde naiba ați citit cartea asta, auzi, să lovească omul în figură, în public, fără motiv :)) doar niște retardați ca voi ar putea pune botul :))))

  • Cam asa ceva! Gunoi pe gunoi se sprijina! Nesimtitul japcar de taximetrist, in loc sa si recunoasca vina, probabil ca se agita nervos si nemultumit pe acolo pe la locul stationarii pe spatiul verde. Iar binevoitorul (ulterior bumbacit cu nesimtire de comunitar) s a gandit sa ia atitudine in… ce???? In a-l ajuta pe ala care nu respecta legea, sa scape basma curata! Nu sunt deloc de acord cu comportamentul agresiv, din contra, insa unii o cauta cu reflectorul bagandu-si nasul fix acolo unde nu e oala lor!!!!

  • Dupa pseudonimul pe care il folosesti, dupa atitudine si limbaj, se pare ca nu esti mai mult decat ceea ce se scurge urat mirositor din „anusul contra naturii” pe care il pomenesti… Daca esti tu destept ca ziua, nu face afirmatii gratuite si nu generaliza fara a incerca mai intai sa treci prin filtrul ratiunii ceea ce vomiti. De fapt… tu ai ratiune, ai cu ce realiza procesul ala denumit gandire?

  • Zamfirescu Liviu șeful politiei locale okigodie de om ate pensie de la politia națională de 15ooo lei simți mulgesibugetullocal de alte 20 000 lei toată viata a fost unnesimtir fără rușine unincompetent

  • Care politie adevărată oameni buni? La Iași e inexistenta. Toată strada e la politia locala. Cezar Iliescu asta e plin de amenzi. Încalcă contravenții zilnic. Are boala pe locala.

  • astia de la comunitara ar trebui desfiintati! sunt inutili, sunt buni doar la urmarit amante! desfiintati politia locala

  • Sunt din zona Alexandru. I. Am făcut anul trecut plângere unui polițist local Chiriac. Un nesimțit fără scrupule. I. Am adus la cunoștință ca a întrat o mașină în parcul piața voievozilor iar dumnealui nu a catadistit sa coboare jos din mașină o jumătate de ora. E incalificabil. Acest lucrător asa zis polițist nu are ce cauta în politie.

  • Locuiesc în Alexandru ce bun. Am avut și eu ca contribuabil o sesizare în parcul piața voievozilor către un polițist local Chiriac. Intrase o mașină în parc. Acesta m. A tratat la diverse vorbind ostentativ jumătate de ora din mașină fără sa se dea jos. E strigător la cer. Am făcut plângere la domnul Zamfirescu. Ce cauta un om atât de josnic în politia locala?

  • Mai lucrează Chiriac la locala? Ne. A umplut de amenzi în pandemie. A dat 20 milioane la niște amărâți de pensionari. În scaun cu rotile.

  • Sunt cadru militar în rezerva. Am lăsat 30 secunde pe cineva în stația Minerva acum câțiva ani și nu eram în mijlocul stației. Am oprit pe colt câteva zeci de secunde. M. A oprit agentul Chiriac și mi. A dat amenda de 435 lei si2 puncte. Am încercat sa. I explic degeaba. E inuman. Am fost la conducere. Îl cunosc șefii. Sincer nu cred că acest polițai are ce cauta în mijlocul comunității

  • Omoara-l mă pe amarat că și așa nu are viață prea buna. Arata-i și cine-i șeful prin târg, cum îndrăznește să se pună cu tine un nenorocit de boschetar.

  • A găsit ce-a căutat boschetarul. La ce se bagă în seamă ca musca în cwrul calului? Să lase poliția să-și facă treaba, una-două se trezește câte un răpănos de ăsta să ia atitudine, să se ia de oamenii legii.

  • Asa este ! Noi , cei de la politia adevarata cerem desfiintarea pol locale , deoarece ei stau numai in strada…cam peste tot ! Noi , cei adevarati , suntem cu accidentele mortale pe trecerile de pietoni…cu spagile.. cu coruptia…cu salariile…chiar si cu iesitul la pensie la 45 ani….ca sa nu mai zic de incadrarile ” cu buletinul ” . Asa ca trebuie desfiintati !

  • se stie din ce provin cei de la Politia locala.Fostii gardieni publici.De fapt maciucari fara carte fara scrupule.Curios este faptul ca desi se fac o gramada de reclamatii cei care le comit mai sunt tinuti pe functii.Sunt pe aici cativa anonimi care tin partea politistilor locali.Sigur sunt si ei politist ca altfel ar fi semnat in clar

  • scrie in articol cumva ca zamfirescu era la ferentz a lovit el a dat amenzi?.nu am citit nicaieri ca au dat sprijin unui politist in stradà ba asteptà toti…ia sa vad daca l bate pe politist ce face fraeru…?cand sunteti in pericol sau va deranjeazà ceva de ce nu sunati la dumnezeu la isus.un lucru e clar 2 3 7 9 vreti libertate 1000 2000 nu va intereseaza de politie deoarece sunteti corecti restul va doriti sa nu aveti probleme nici de bine nici de rau dar sigur ganditi la un sprijin din partea lor.cred ca multi sunt toleranti si multi cetateni nu au luat amenzi dar au stiut sa vorbeascà cu un politist au gasit o scuzà o minciunicà intr un cuvant l au respectat.cand aveti probleme chemati neamurile prietenii popa luptatori mma interlopi ….bagati la cap

  • politia este pentru batut si amendat fraierestenii
    cind dau de un interlop…devin foarte civilizati si preventivi 🙂

  • Orașul curvelor de net, golanilor tuciurii, idiotilor, pedofililor, jigodiilor, milițienilor jegosi. “Anus contra naturii”, nimic mai mult. “Mai spălați-va, bai nesimțiților!”, ca pute țara de jegul vostru.

  • Ar fi bătut… Nu era mai simplu să întrebați la Procuratura dacă este vreun dosar? Și gâștele care pun botul…

  • Toată secția 5 împreună cu locala ar trebui desființată ,Nu-stiu comandanți acestora la ce m-ai iau salari ,poate se sesizează cineva competent să verifice documente că toți îs băgați pe pile și relații ,nu uitați că noi îi plătim

Adauga un comentariu