Actualitate

Scepticism la UMF Timișoara: Mai puţin de 20% dintre angajaţi sunt dispuşi să se vaccineze. Ce spune Sorin Câmpeanu

Publicat: 16 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Scepticism la UMF Timișoara Mai puţin de 20 dintre angajaţi sunt dispuşi să se vaccineze. Ce spune Sorin Câmpeanu
Sediul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara

Scepticism la UMF Timișoara „Victor Babeş”, unde mai puţin de 20% dintre angajaţii universității apar pe listele oficiale ca exprimându-şi disponibilitatea de vaccinare, în cazul cadrelor didactice de la medicină din acest oraş proporţia fiind încă mai scăzută, de nici 13%.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, explică faptul că mulţi dintre profesorii universităţii, medici de profesie, s-au vaccinat deja în prima etapă, iar cifrele reprezintă un „viciu de raportare“.

Conform datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara doar 18,84% dintre cei 1.417 angajaţi şi-au exprimat disponibilitatea de a se vaccina împotriva COVID-19 în etapa a doua.

Peste jumătate din personalul auxiliar vrea să se vaccineze

Cea mai ridicată rată în ceea ce priveşte intenţia de a se imuniza se înregistrează în rândul personalului didactic auxiliar, unde peste 51% dintre salariaţii universităţii sunt de acord cu vaccinarea, precum şi în rândul personalului nedidactic, unde ar vrea să se imunizeze 27,66% dintre angajaţi. În schimb, conform datelor oficiale, doar 140 dintre cei 1.095 de profesori şi-au exprimat intenţia privind imunizarea, reprezentând un procent de doar 12,79, iar dintre cei 9 încadraţi ca personal didactic asociat niciunul nu vrea vaccinare.

Sorin Cîmpeanu: „Medicii din unviersitate s-au vaccinat deja“

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, a explicat că procentul scăzut al celor care se arată dispuşi să se vaccineze are legătură cu faptul multe dintre cadrele didactice ale universităţii sunt medici şi aceştia au intrat deja în prima etapă a imunizării.

„Este un viciu de raportare din partea universităţii pentru că personalul din învăţământul medical clinic, format din medici, s-au vaccinat deja în rândul medicilor. Au gândit să nu mai raporteze disponibilitate de vaccinare pentru a nu afecta numărul de doze necesar a fi planificate, lucru corect, de altfel. Dar această problemă de raportare va trebui corectată şi aduse lucrurile în aşa fel încât să reflecte cât mai fidel realitatea. Dar asta este explicaţia”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Situație similară și la celelalte universităţi de medicină din ţară

Acesta a precizat că situaţia este similară şi în cazul altor universităţi de medicină din ţară, iar aspectul nu este unul „îngrijorător”.

La Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş puţin peste 30% din personalul didactic titular şi-a exprimat dorinţa de a se vaccina, procentul total în ceea ce priveşte disponibilitatea de imunizare în rândul angajaţilor instituţiei didactice fiind de 43.32.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi 189 dintre cei 910 profesori se vor imuniza în etapa a doua, intenţia de vaccinare fiind exprimată de 450 dintre cei 1453 de angajaţi au instituţiei, reprezentând 30,97%.

Cum te poţi programa pe platforma pentru vaccinarea anti- COVID-19

Vaccinarea anti-COVID-19 se realizează în etapa a doua a campaniei de vaccinare în baza unei programări pe pe platforma pentru vaccinarea anti- COVID-19.

În cadrul celei de-a doua etape a campaniei naţionale de vaccinare este vizată imunizarea persoanelor cu grad ridicat de risc şi a vârstnicilor: adulţii de peste 65 de ani, adulţii care suferă de boli cronice şi persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale.

Persoanele respective se pot programa pentru vaccinare şi prin intermediul platformei naţionale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

De altfel, autorităţile au pus la dispoziţia vârstnicilor un tutorial video care explică paşii pe care ar trebui să îi urmeze pentru programarea informatică pentru vaccinare, dar şi un Manual de utilizare.

Adauga un comentariu