News Flash:

Schimbare la varf la Vama Iasi

19 Martie 2008
7310 Vizualizari | 4 Comentarii
Liliana Ion si Calin Vesa
• Liliana Ion, seful Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Iasi, a fost detasata o jumatate de an la Constanta • Calin Vesa, noul sef, provine de la Vama Bihor • In cursul ultimilor ani, acesta a fost implicat in mai multe scandaluri de presa • Vesa este cunoscut ca un apropiat al lui Vasile Blaga, persoana marcanta a PD-L

Conform unor informatii de ultima ora, Liliana Ion, directorul executiv al Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi, a fost detasata pentru o perioada de sase luni la conducerea institutiei similare din judetul Constanta. In locul acesteia, la Iasi urmeaza sa vina Calin Vesa, omologul DRAOV Bihor, pentru o perioada egala de timp. Aceasta mutare, de la Iasi la Constanta si de la Oradea la Iasi, face parte dintr-o actiune ampla, la nivel national, coordonata direct de Gelu Diaconu, seful Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania. Conform datelor detinute de reporterii cotidianului ZIUA de Iasi, Calin Vesa este considerat a fi omul lui Vasile Blaga, din conducerea PD-L.

Actualul sef al Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Iasi este absolvent al Facultatii de mecanica din Cluj Napoca, promotia 1989, si a intrat in 1991 in sistemul vamal ca simplu lucrator. La scurt timp, a ajuns seful Brigazii de supraveghere vamala, de unde a fost avansat in 2001 ca sef al Vamii Bihor. In anul 2004, Calin Vesa a fost destituit din functie de Ionel Blanculescu, la acea vreme ministrul Autoritatii Nationale de Control, din cauza unor nereguli descoperite la vamile din subordinea sa. Concret, era vorba despre o valoare imensa a unor datorii catre Vama Bihor, datorii ce aveau o vechime de cativa ani. "Concluziile controlului releva faptul ca o parte din neregulile cuprinse in sesizarile adresate ANC se confirma: volum mare de datorii vamale neincasate; incheierea de acte constatatoare dupa 2 - 4 ani de la data emiterii declaratiilor vamale de tranzit; operatiuni de vamuire efectuate fara prezenta in vama a marfurilor", era mentionat in comunicatul de presa emis la vremea respectiva. Este deosebit de interesant ca in subordinea lui Calin Vesa se aflau si vamile din judetul Satu Mare, pe unde au intrat in Romania numeroase autoturisme straine de lux, furate din Occident, care apoi au fost inmatriculate in tara. In acest caz a fost implicat un numar mare de vamesi si politisti de frontiera, in anul 2005 fiind facute si cateva arestari. Numele lui Vesa este legat si de cel al lui Adrian Tarau, fiul fostului prefect PSD de Bihor - Aurel Tarau. In luna aprilie 2001, Adrian Tarau a fost arestat pentru contrabanda cu produse petroliere. De fapt, presa din Transilvania sustine ca directorul Calin Vesa a fost si subiectul unui amplu raport al serviciilor de informatii, ce facea referire la unele aspecte ilegale. Motivul invocat de Gelu Diaconu pentru aceste detasari a fost cel de a optimiza activitatea Autoritatii, fara a oferi publicitatii alte amanunte. Vom reveni.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

judetul constanta calin vesa vama bihor adrian tarau aurel tarau
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

adi  | #31974
cum i si pierd urma banditii! I mi este `mila` de prostii de liberali care desi sunt la putere nu pot sa miste un deget deoarece toate parghiile sunt la BASE se spune ca sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita Diabolic om dar i a fost si usor cu gainarii din opozitie
vasile  | #31975
Cel mai bun director,madam Ion, va eficientiza activitatea la mare la soare.Va veni bronzata si cu pofta mai mare de munca.Comentarii nu prea sunt pt. ca toti sunt paralizati de frica si nu stiu daca madam se va intoarce precum voda Lapusneanu.Noi cei ce o iubim ii uram sejur usor si sa devina istorie precum Nero, cel ce a dat foc Romei.
herman  | #31976
Matusa mea Tamara,cui ma lasi.?Ia-ma si pe mine.
Moldoveanu  | #31977
Calin Vesa a studiat primii ani de facultate la Iasi. T17 ?
Felicitari Caline!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1542 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034558 (s)