Actualitate

Schimbarea la Față a Domnului – tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci astăzi

Publicat: 06 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Schimbarea la Față a Domnului - tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci astăzi
Schimbarea la Față a Domnului reprezintă momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta este Fiul lui Dumnezeu

Schimbarea la Față a Domnului – tradiții și superstiții. Joi, 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos. Această sărbătoare reprezintă momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Schimbarea la Faţă, care mai este numită şi Obrejenia (din slavonă), înseamnă schimbare, transformare. În limba greacă, denumirea sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Pentru această sărbătoare, Sf. Antim Ivireanul a ales un nume sugestiv – Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Această sărbătoare datează de la începutul secolului al IV-lea. Pe-atunci, Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. Însă, scrierile creștine transmit că în documente, sărbătoarea a fost menționată abia din prima jumătate a secolului al V-lea. Mai mult, creștini din Apus au început să țină sărbătoarea mult mai târziu. Aceasta se va întâmpla odată cu hotărârea luată de papa Calixt al III-a.

Semnificația sărbătorii

Schimbarea la Față a Domnului are legătură cu un moment important petrecut pe muntele Tabor. Atunci când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit când li s-a arătat o privelişte nemaivăzută. Chipul lui Iisus s-a transformat, faţa îi strălucea ca soarele, iar hainele se făcuseră albe că zăpada. Imediat, apostolii au parte de alt fapt neobişnuit. Apar în acest decor plin de lumină două persoane care stau de vorbă cu Iisus despre patimile şi moartea Sa din Ierusalim. Aceștia erau marii proroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Pentru că această sărbătoare este prăznuită în Postul Sfintei Marii, în această zi se face dezlegare la pește. Astfel, creștinii pot comemora praznicul cu bucurie, așa cum se cuvine.

Schimbarea la Față a Domnului – tradiții și superstiții

În această zi, există obiceiul să se facă pomenire generală a plecați dintre noi. La noi, există mai multe tradiții și superstiții legate de această mare sărbătoare. Se spune că în această zi nu trebuie să te cerți cu nimeni, iar dacă erai certat trebuie să te împaci. Altfel, vei rămâne certat tot anul, până la următoarea sărbătoare.

De asemenea, în această zi se interzice scăldatul pentru a fi ferit de boli. Iar fetele nemăritate nu trebuie să se pieptene în această zi, pentru că altfel nu le mai crește părul. Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului constituie și un moment important în calendarul viticol. În unele zone, se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor după ce au fost sfințiți.

Nu în ultimul rând, în această zi nu se lucrează pentru a fi ferit de necazuri. Iar tradiția spune că nu trebuie să speli în această zi. În caz contrar veți fi năpădiţi de ploşniţe şi păduchi. Mai mult, femeile însărcinate care postesc în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi. Totodată, ar fi bine să evitați călătoriile pentru că altfel v-ați putea rătăci. Se mai spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească.

Schimbarea la Față a Domnului – tradiții și superstiții. Cei care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, dimineaţa, se spune că vor muri până la sfârşitul anului. Dacă în ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.

Adauga un comentariu