News Flash:

Scoala fara note si fara absente

7 Februarie 2006
778 Vizualizari | 0 Comentarii
Fara absente si fara note, acesta este tratamentul de care se vor bucura elevii de la 15 unitati de invatamant iesene care nu au vacanta. Mai mult decat atat, reprezentantii invatamantului preuniversitar iesean au recomandat profesorilor sa nu predea lectii noi la ore, ci sa aprofundeze cunostintele predate pana acum. Desi majoritatea unitatilor de invatamant este inchisa in aceasta saptamana pentru ca vacanta intersemestriala si-a intrat in drepturi, in judetul Iasi aproximativ 15 scoli nu si-au intrerupt activitatea didactica. Cauza este reprezentata de faptul ca in aceasta perioada a fost programata recuperarea materiei pierdute in timpul grevi generale a profesorilor din noiembrie 2005. Cu toate acestea, directorilor si profesorilor din scolile unde se invata le-au fost transmise de catre reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) o serie de masuri care sa nu suprasolicite elevii. Practic, in aceasta saptamana elevii nu trebuie sa fie bombardati cu informatii si cunostinte noi, iar pentru elevii din clasele terminale profesorii disciplinelor de examen trebuie sa pregateasca recapitulari de materii. Oricum, in perioada aceasta elevii care au fost chemati la scoala nu vor primi nici note si nici absente. "In aceasta perioada, pentru a fi evitata oboseala intelectuala, trebuie sa se insiste mai putin pe informatiile noi. Trebuie pus accentul pe aprofundarea cursurilor precedente. Nu vor fi puse nici note, nici absente in cataloage, acestea nici nu isi au rostul pentru ca semestru intai s-a incheiat, iar semestrul doi nu a inceput inca", a declarat Camelia Gavrila, inspector general al ISJ. Reamintim ca la Liceul Vasile Alecsandri, Colegiul Costache Negruzzi, Scoala generala Ion Neculce si la Scoala de Arte si Meserii Targu Frumos se va face carte in toate zilele prevazute pentru vacanta, iar la Liceul cu Program Sportiv, scolile Otilia Cazimir, Stefan Barsanescu, Petru Poni elevii sunt chemati pentru recuperare doua sau trei zile din aceasta saptamana.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019920 (s)

loading...