News Flash:

Scoala lasata de izbeliste

28 Mai 2007
971 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cu toate ca au trecut aproape doi ani de la inundatiile din august 2005, Grupul Scolar CF Unirea nu a primit nici un ban pentru reabilitarea salilor de clasa si a camerelor de camin • Din acest motiv, clasele arata in continuare ca dupa bombardament • "Nu am primit nici un ban pentru reabilitarea corpurilor afectate de inundatii. Domnul primar a spus ca ne ajuta, dar nu a facut nimic in acest sens", a afirmat directoarea Liliana Centea


Doi ani de zile au trecut de la inundatiile care au distrus sute de cladiri din municipiul Pascani. Printre acestea se numara si Grupul Scolar CF Unirea. In tot acest timp, elevii de la aceasta institutie invata ingramaditi in clase sau in conditii insalubre. Cu toate acestea, politicienii municipiului s-au intrecut in promisiuni. In timp ce scoala a ramas doar cu vorbele, pascanenii care au avut de suferit din cauza calamitatii din 2005 si-au ridicat in locul caselor, adevarate vile. Totul a fost posibil cu ajutorul primariei si al Guvernului. Daca pentru construirea de noi locuinte au fost alocate fonduri, se pare ca invatamantul nu prezinta interes pentru politicieni, acesta fiind lasat de izbeliste. Din acest motiv, sute de elevi sunt nevoiti sa invete in salile afectate de ape, care nu au nici macar parchet. Noroc cu reprezentantii scolii care au decis ca salile sa fie macar varuite si igienizate. "Pe data de 25 aprilie 2007, noi am inaintat o adresa catre Inspectoratul Scolar Judetean si Ministerul Educatiei, in care am cerut in jur de 7 miliarde lei (700 mii RON - n.r.) pentru reabilitarea grupurilor sanitare in corpurile B si C si schimbarea tamplariei la internat. De asemenea, mai avem de reparat clasele afectate de inundatii, unde nici pana acum nu s-a refacut nimic, chiar daca sunt doi ani de la dezastru. Probleme mari avem si cu cantina scolii, unde aparatura electrica are o vechime de peste 30 de ani. Unele aparate nici nu mai functioneaza. Vreau sa mentionez ca de la Consiliul Local nu am primit nimic pana acum, chiar daca promisiuni au fost destule. Astfel, elevii sunt nevoiti in continuare sa invete in aceste sali insalubre", a precizat Liliana Centea, directorul Grupului Scolar CF Unirea.

Autoritati nepasatoare

"Eu cred ca scoala va fi ajutata si de catre Consiliul Local. Insa, decizia le apartine consilierilor", a raspuns Mircea Zuzan, secretarul Primariei Pascani. Chiar daca alesii locali au promis ca se vor ocupa de datoriile scolilor din municipiu, aceasta problema nu s-a rezolvat nici acum. "Scolile au in continuare datorii. Numai noi avem o datorie de 2,5 miliarde lei (250 mii RON)", a mai spus Centea. Precizam ca unitatile de invatamant din Pascani au datorii totale de peste 4 miliarde lei (400 mii RON). Din aceasta suma, 300 milioane lei (30 mii RON) reprezinta datoriile neachitate in anul 2006. In topul datornicilor se afla, de departe, Grupul Scolar CF Unirea, care are de achitat numai catre RAGCL suma de 2,5 miliarde lei (250 mii RON). Chiar daca pentru majoritatea oraselor invatamantul reprezinta o prioritate, la Pascani acest capitol este tratat cu indiferenta de catre alesii locali. Mai mult, la ultima sedinta a Consiliului Local, atunci cand Liliana Centea a luat in discutie achitarea datoriilor pe care le au scolile din municipiu, consilierii s-au facut ca nu aud doleantele acesteia. Nemultumita de atitudinea colegilor consilieri, Liliana Centea a acuzat zilele trecute ca acestia isi vad doar interesele proprii.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

autoritati nepasatoare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1421 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024084 (s)